VIDEO Walter Zenga: "Pentru România am o parte din suflet, dar nu mă autopropun la națională"
16.10.2014, 22:18Imediat după rezilierea contractului dintre Federația Română de Fotbal și selecționerul Victor Pițurcă (VIDEO și DETALII AICI), au apărut discuții cu privire la numele viitorului tehnician, iar cel al lui Walter Zenga este unul vehiculat de multă vreme cu privire la scaunul primei reprezentative a României.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Italianul care în țară a antrenat la FC Național, Steaua și Dinamo nu se autopropune la prima reprezentativă, dar spune că ar negocia preluarea poziției, dacă i s-ar propune acest lucru, pentru că România este o parte din sufletul său.
Walter Zenga (54 de ani) este liber de contract, după despărțirea de Al Jazira, din Emiratele Arabe Unite.
"Dacă vorbim de antrenor străin, eu aș fi undeva la mijloc. Pițurcă a plecat acum, nu cred că s-a gândit nimeni să discute cu alți antrenori, înainte de plecarea lui. Eu sunt genul de om care refuz complet să mă autopropun, dar e normal ca, dacă se pune problema unei veniri, e clar că pentru România am ceva din sufletul meu. M-aș întoarce în România, mai mult pentru echipa națională, mi se pare normal.", a declarat Walter Zenga, în cadrul emisiunii "Digi Sport Special".
"Echipa națională trebuie să se gândească foarte bine pe cine alege, pentru că în față nu sunt un meci sau două. Cei de la Federație trebuie să gândească pentru viitor. Cred că oricine va face o muncă foarte frumoasă, calificarea la EURO 2016 e un lucru foarte important pentru România, dar și următorul Campionat Mondial. România nu e deja calificată. Un singur lucru e sigur în fotbal: că meciul începe de la 0-0.", a adăugat tehnicianul italian.
"Sunt un antrenor care vrea să facă performanță. Banii nu m-au mai interesat. Am revenit în țara mea, pentru că cine se duce în Emirate și în Arabia Saudită nu se duce acolo pentru performanță. Dar nu e ușor nicăieri, pentru că dacă nu ai performanță aici, e greu să o realizezi în orice altă țară din Europa.", a încheiat Walter Zenga.
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Etichete: video piturca nationala romania , video romania nationala , video walter zenga nationala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...