VIDEO Vlad Munteanu crede că Tănase nu trebuia convocat, după gestul din meciul cu Viitorul
30.03.2015, 14:49Stelistul Cristi Tănase a fost cel mai huiduit jucător al echipei naţionale, în meciul cu Insulele Feroe, din preliminariile Euro 2016, care s-a disputat la Ploieşti şi care a fost câştigat cu 1-0 de elevii lui Anghel Iordănescu.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Antrenorul "tricolorilor" şi mai mulţi jucători importanţi au sărit în apărarea căpitanului roş-albaştrilor, însă administratorul special al Universităţii Cluj, Vlad Munteanu, este de păerere că Tănase nu trebuia convocat, după gestul comis la meciul de campionat cu Viitorul, când a scuipat în direcţia fanilor.
Oficialul "şepcilor roşii" consideră că o astfel de decizie ar fi trimis şi un semnal către restul jucătorilor din Liga I.
"Să se înţeleagă bine, nu am nimic cu Tănase, dar cred că era o soluţie mai bună neconvocarea lui pentru acest meci, având în vedere gestul făcut. Fotbalul aparţine suporterilor şi ar fi fost un semnal dat de federaţie, în primul rând. Cred că acele huidueli de pe stadionul din Ploieşti au început cu Tănase. Dacă el nu era prezent pe teren, sunt sigur că nu erau aşa de mari fluierăturile", a declarat Munteanu.
În acelaşi timp, Vlad Munteanu a precizat că huiduielile publicului nu au avut nimic de-a face cu jucătorii unei echipe, ci cu dorinţa spectatorilor de a vedea figuri noi la echipa naţională şi un joc mai bun din partea elevilor lui Iordănescu.
"Prepeliţă, din ce am văzut la televizor, a fost huiduit din dorinţa oamenilor de a-l vedea pe Andone în teren. Oamenii plătesc un bilet şi sunt îndreptăţiţi, dar să nu uite că jocul a fost pregătit foarte bine. Eu, personal, îmi doresc o calificare urâtă la orice campionat, dar să începem să ne calificăm. După aceea vedem cum construim. A fost un meci bun, pentru că am câştigat trei puncte şi păstrăm şanse reale de calificare, în ciua fluierăturilor suporterilor", a spus administratorul special al celor de la U Cluj.
Etichete: video , echipa nationala , cristi tanase , vlad munteanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...