VIDEO Victor Pițurcă răspunde celor care voiau spectacol cu Andorra: "Credeți că e așa ușor?
11.09.2012, 23:23Selecționerul Victor Pițurcă este mulțumit de prestația echipei României din partida cu Andorra (4-0), de pe Arena Națională.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Într-o amplă conferință de presă, Pițurcă a explicat de ce l-a înlocuit pe Bogdan Lobonț la pauză și de ce a ezitat să-l titularizeze pe puștiul Alexandru Maxim. Antrenorul "tricolorilor" este încântat de faptul că România a început perfect preliminariile: cu 6 puncte în 2 meciuri și golaveraj 6-0.
"Au trecut primele două jocuri, avem șase puncte. Astă seară până la urmă s-a terminat foarte bine, cu un scor confortabil. Oboseala și concentrarea - care n-a fost aceeași - au făcut să marcăm foarte târziu ultimele goluri. Eu sunt foarte mulțumit, am felicitat băieții, iar acum trebuie să ne pregătim pentru ceea ce urmează. Ne așteaptă lupte grele în Turcia, la Istanbul, dar și cu Olanda la București", și-a început Pițurcă discursul.
El a dezvăluit apoi că două piese extrem de importante din angrenajul naționalei au suferit accidentări în fața amatorilor din Andorra.
"S-au accidentat doi jucători importanți, Bogdan Lobonț și Marica. Mâine vom afla diagnosticul. Sper să fie toți băieții sănătoși pentru că urmează meciuri foarte grele și avem nevoie de toți".
Pițurcă a răspuns și celor care doreau să vadă un scor fluviu în meciul din această seară:
"Jocul a fost bun, însă ne interesau punctele în mod deosebit. Sper să putem câștiga și contra Turciei și contra Olandei. Ungurii în Andorra au înscris dintr-o fază fixă și tot dintr-o fază fixă au dat și al doilea gol, deci nu și-au creat atât de multe ocazii. Credeți că e atât de simplu și ușor? Credeți că fotbalul e așa cum credeți voi că este? Nu este deloc ușor, mai ales contra unor echipe mai slabe din punct de vedere valoric. Concentrarea și determinarea au un rol deosebit de important în ziua de azi. Dacă jucătorii nu sunt conectați la joc poți să nu câștigi".
Referitor la fanii echipei naționale, Victor Pițurcă a avut numai cuvinte de laudă pentru cei 25.000 de spetactori prezenți la meci. Selecționerul nu a aprobat însă corul huiduielilor ce i-au vizat pe Cristi Tănase și Ciprian Tătărușanu:
"Suporterii au fost fantastici, al 12-lea jucător. Sper să fie la fel și la meciul cu Olanda. Nu mi-a plăcut că anumiți jucători au fost luați în colimator. Și jucătorii sunt oameni și pot să aibă momente bune sau mai puțin bune. Numai îndemnurile și încurajările îi pot ajuta. Jocul nostru de la Tallinn le-a dat speranțe fanilor, chiar dacă unii au încercat să minimalizeze și jocul și rezultatul din meciul cu Estonia".
Victor Pițurcă l-a cauționat pe mijlocașul stelist Cristi Tănase, care a avut o prestație modestă împotriva Andorrei:
"Eu, personal, aștept mult mai mult de la Tănase, dar îl înțeleg. Am jucat și eu fotbal și am trecut prin momente de genul acesta. I se poate întâmpla oricui, nu numai el nu a jucat la turație maximă. Jucând de maniera asta am marcat 4 goluri, deci echipa are potențial. Am vrut să încep jocul cu Maxim, dar el nu a reacționat la antrenamente așa cum am vrut. Probabil că dacă nu se accidenta Lobonț la pauză, cu siguranță ar fi intrat de pe atunci. Dar așa a fost să fie".
România joacă următorul meci din preliminarii pe 12 octombrie, în deplasare, cu Turcia. Pe data de 16, Olanda vine la București pentru întâlnirea cu "tricolorii".
Etichete: victor piturca , piturca conferinta de presa , piturca romania , romania andorra 4-0 , piturca andorra
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...