VIDEO ”Tricolorii”, deciși să se întoarcă neînvinși din Italia: ”E important să nu pierdem”
09.11.2015, 21:28Florin Andone, recent declarat jucătorul lunii octombrie în Segunda Division, a venit la reunirea lotului naționalei României pentru meciul amical cu Italia, de pe 17 noiembrie. Atacantul Cordobei speră că ”tricolorii” nu vor pierde la Bologna și cere românilor stabiliți în Italia să vină să susțină naționala lui Iordănescu.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
„Va fi un meci foarte greu pentru noi. Cred că o să avem probleme pentru că e o echipă foarte bună, dar o să știm și noi la ce nivel suntem. Mi-ar plăcea să jucăm și cu alte echipe mari. Pentru noi e important să jucăm bine cu Italia, să nu pierdem. E foarte important dacă vom juca cu ambiția de a câștiga și vedem ce se întâmplă. Italienii au jucători foarte buni, va fi un meci greu. Toți joacă la un nivel foarte înalt și e o plăcere să joci împotriva Italiei.
Cred că va fi un meci frumos, așteptăm românii care sunt acolo să fie alături de noi”, a declarat Andone.
Atacantul de 22 de ani promite că ”tricolorii” vor da totul pentru a face o bună impresie la Europenele de anul viitor, din Franța.
„Dacă vom face o impresie bună la Euro? Va fi greu, dar trebuie să muncim foarte mult și suntem conștienți că va fi greu. Încercăm să facem meciuri bune și să ne calificăm mai departe”, a mai spus Florin Andone, care a dezvăluit că fotbaliștii naționalei ar putea dona o parte din primele de calificare la Euro victimelor de la Colectiv:
„Nu am prea urmărit știrile din țară, nu știu ce s-a întâmplat cu exactitate. Știu foarte puțin. Dar dacă Răzvan Raț, care este căpitanul nostru și a cărui opinie o respectăm, va decide să donăm o parte din primele de calificare pentru victimele de la Colectiv, așa vom face”.
Etichete: video , nationala , europene , razvan rat , declaratii , donatii , amical italia , florin andone , victime colectiv
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...