VIDEO Torje: "Joc bine pentru că fotbalul spaniol mi se potriveşte mai bine"
28.12.2012, 19:08Revenit în ţară, la Timişoara, după un tur de campionat în care a impresionat la Granada, fiind numit de presa spaniolă una din "revelaţiile Ligii BBVA", Gabriel Torje a făcut o retrospectivă, pentru Digi Sport, a unui an 2012 cu mai multe bune decât rele atât la echipa naţională, cât şi la echipa de club. Fostul dinamovist are, însă, şi câteva motive de supărare: problemele pe care le întâmpină fostele sale echipe, Timişoara şi Dinamo.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"A fost un an care a început prost pentru mine. Nu am jucat la Udinese, nu mi s-au prea dat şanse. Dar am avut norocul să fiu chemat la naţională şi fără să joc la echipa de club şi am avut evoluţii convingătoare. Odată cu transferul la Granada, lucrurile au început să se aşeze şi pentru mine şi să să joc tot mai bine", a declarat Torje, convins că randamentul său s-a schimbat şi datorită faptului că liga spaniolă i se potriveşte mai bine decât cea italiană: "Probabil că până acum am avut evoluţii bune şi pentru că Spania este un campionat mult mai spectaculos. În Italia este mult mai tacticizat, în care toată lumea se apără pentru a nu primi gol, în timp ce în Spania se merge pe principiul 'să dăm un gol mai mult ca adversarul'. Ambele sunt, însă, campionate foarte puternice".
"Barcelona nu mai poate fi ajunsă"
Mijlocaşul român se bucură că stilul de joc din campionatul spaniol îl avantajează şi spune că nu crede că Barcelona mai poate pierde titlul în Primera. "Duelurile cu adversarii sunt dificile, pentru că sunt jucători numărul 1 în lume. Majoritatea fundaşilor în Spania sunt foarte ofensivi şi trebuie să alergi foarte mult. Dar mie îmi convine situaţia asta, nu mă plâng... Chiar mă bucur când am fundaşi care urcă foarte mult, aşa rămân spaţii mai multe în apărare", a punctat Torje, care deja ştie cine va lua campionatul în Spania: "Nu cred că mai poate fi ajunsă Barcelona. Este greu. Având în vedere că Barcelona este o forţă, este foarte greu să se împiedice. Se poate întâmpla să mai piardă un meci, dar nu cred că poate pierde trei-patru meciuri într-un retur de campionat".
Sezonul bun de la echipa de club a fost completat de un an foarte bun şi la echipa naţională, crede "Messi din Banat". "Per total, a fost un an bun pentru echipa naţională. Dacă am fi făcut măcar un egal cu Olanda, ar fi fost un an aproape perfect, pentru că trei victorii şi un egal ar fi fost minunat într-o grupă cu Olanda, Turcia, Ungaria şi celelalte echipe, care şi ele pot încurca pe oricine. În martie, când vor fi meciurile cu Ungaria şi Olanda, trebuie să păstrăm aceeaşi linie, să avem continuitate în rezultate. Cred că ne batem cu Ungaria pentru locul 2 în grupă. Turcia a pierdut două meciuri importante, cu noi şi cu Ungaria, şi în proporţie de 95% a ieşit din lupta pentru locul secund. Cu Ungaria trebuie să intrăm în teren motivaţi, să luptăm 95 de minute sau cât va ţine meciul şi să vedem cine e mai bun", a mai spus mijlocaşul Granadei.
"Teoretic, Dinamo poate chiar câştiga campionatul"
Gabriel Torje are, însă, şi câteva motive de supărare. Echipele la care a jucat în România nu au avut un an la fel de bun ca şi al său. "Am urmărit ce se întâmplă şi în ţară. Timişoara este acum pe un drum mai bun, şi-a mai revenit, începe să se lupte la promovare. Sper să ajungă cât mai repede înapoi în Liga 1. La Dinamo sper să-şi rezolve problemele financiare şi să revină acolo unde îi este locul, în vârful clasamentului", a declarat cel mai bun fotbalist român al anului, care crede că Dinamo are nevoie de un singur lucru pentru a-şi reveni: bani: "Ar trebui să vină cineva cu bani, sau domnul Badea şi domnul Negoiţă să vină cu mai mulţi bani de acasă".
Cu toate acestea, Torje consideră că sezonul nu este întru totul compromis pentru "câinii roşii", chiar dacă nu mai crede în revenirea fostului preşedinte executiv. "Eu nu cred că Borcea va mai reveni la Dinamo, a declarat-o şi el şi asta e şi părerea mea personală. Dar dacă echipa va câştiga toate meciurile din retur, poate ieşi chiar şi campioană. Este foarte greu, dar teoretic sunt şanse pentru orice. Practic, depinde de ei", a încheiat mijlocaşul.
Etichete: liga 1 , dinamo , video , spania , echipa nationala , timisoara , udinese , torje , interviu , granada , gabriel torje
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...