VIDEO Selecționerul vrea să întinerească naționala: ”Mă gândesc la grădinița lui Hagi, dar și la alte echipe”
12.10.2015, 20:46Anghel Iordănescu vrea să întinerească echipa națională până vara viitoare, când România va participa la Campionatul European, pentru prima oară după opt ani. Selecționerul României a pus ochii deja pe câțiva jucători tineri din campionatul intern, în special de la Viitorul lui Gică Hagi.
Liga Națiunilor: Italia - Franța, duminică, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Israel - Belgia, duminică, 21:45, DGS 2
„Cred că până la Campionatul European ar trebui să apară câțiva jucători tineri și sunt convins că trebuie să ne uităm și la echipa de tineret cu mai multă atenție, așa cum și cred că ar mai putea apărea și din divizia noastră națională câțiva jucători care au lăsat o impresie bună în ultimul timp. Mă gândesc la grădinița lui Hagi și de la celelalte echipe care au jucători tineri și care zic eu că ar putea să apară sau să fie în vizorul echipei naționale.
Din punctul meu de vedere, nu mă uit după un număr 10, mă uit după jucători de perspectivă, jucători tineri care pot să aducă ceva nou la națională”, a spus ”nea Puiu” la sosirea în țară din Insulele Feroe, unde tricolorii au obținut calificarea la turneul final de anul viitor.
Iordănescu e de părere că trebuie începută pregătirea pentru Europene încă de acum, dar nu vrea să se gândească la potențialii adversari de la turneul final.
„Cred că trebuie să învățăm din nou să ne bucurăm, pentru că nu mai știm să ne bucurăm, nu mai știm să prețuim calificările, victoriile. Este adevărat că în ultimii ani nu am avut parte de așa ceva, dacă nu mă înșel sunt opt ani de la ultima calificare. Mă refer la Euro și vreo 20 de ani de campionat mondial unde n-am mai fost prezenți.
Eu cred că ar trebui să lăsăm tragerea la sorți pentru decembrie, până atunci să vedem ce a fost bun, unde au fost minusuri și, nu în ultimul rând, să ne pregătim, să începem să pregătim programul de meciuri, de jocuri amicale. Se discută despre meciul cu Italia, la Bologna, dar înainte de toate, vă repet: eu cred că dacă nu știm să ne bucurăm, măcar să avem liniște. Eu, cel puțin, am nevoie de liniște”, a mai spus antrenorul de 65 de ani.
Anghel Iordănescu, la fel ca duminică, după meciul cu Feroe, a evitat să clarifice dacă va rămâne sau nu la cârma echipei naționale.
„Personal, nu am avut ca obiectiv să mă întorc la conducerea echipei noastre naționale. Eram în FRF acum un an, un an și ceva, ca director tehnic, n-am avut această țintă de a redeveni antrenor al echipei naționale. Am acceptat pentru a ajuta sportul, pentru a ajuta fotbalul și echipa națională. Ar fi bine să mă lăsați să mă liniștesc și această întrebare să i-o puneți domnului Burleanu”, a încheiat Iordănescu.
Etichete: nationala , europene , euro 2016 , anghel iordanescu , tineri , intinerirea echipei , nea puiu , gradinita lui hagi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Teama de banane a unui ministru al guvernului suedez a devenit subiect de discuție la nivel...