VIDEO Sânmărtean a driblat de cele mai multe ori, dar nu are cel mai bun procentaj în echipa României
15.11.2014, 14:51Prestaţia lui Lucian Sânmărtean a stârnit de mai multe ori uralele spectatorilor prezenţi pe Arena Naţională, vineri seară, la România-Irlanda de Nord, 2-0 (VIDEO ȘI DETALII AICI). Inclusiv antrenorul nord-irlandezilor, Michael O'Neill, se întreba la final unde "a stat ascuns până acum acest jucător fantastic". Surprinzător, însă, nu mijlocaşul de 35 de ani al Stelei are cel mai bun procentaj la driblinguri!
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Lucian a încercat să dribleze de 8 ori, o cifră impresionantă la un asemenea nivel!, şi i-a fost luată mingea o singură dată. În schimb, Chiricheş a încercat şi a reuşit să dribleze de patru ori!
Pe undeva este normal să dai şi rateuri atunci când ai un număr dublu de încercări faţă de oricare dintre ceilalţi coechipieri, dar la fel de adevărat este că Sânmărtean este un mijlocaş, unul extrem de tehnic, iar Vlad Chiricheş este fundaş. Iar în acest moment unul care nu prea joacă la echipa de club.
Deşi Paul Papp a marcat cele două goluri ale echipei noastre, cifrele InStat Footbal îl dau Lucian Sânmărtean cel mai bun dintre români. Un alt exemplu în afara driblingurilor, exemplificate mai sus, este cel al paselor. Lucian Sânmărtean şi Mihai Pintilii au încercat câte 97 de pase, dintre care bune au fost 79, respectiv 78.
Etichete: romania irlanda de nord 2-0 video , romania irlanda de nord video , driblinguri sanmartean , sanmartean irlanda de nord
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...