VIDEO Pițurcă: "Ne trebuie opt, zece jucători, ca să putem să emitem pretenții!"
23.02.2014, 15:30Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat, duminică, după tragerea la sorţi a preliminariilor Campionatului European din 2016 (VEZI AICI DETALII), că echipa naţională mai are nevoie de aproximativ zece jucători pentru a putea emite pretenţii la calificare.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
"Putem câştiga punctele puse în joc, însă concluzia e că fotbalul se joacă pe teren. Mai e o perioadă destul de lungă până vor începe meciurile oficiale. Până atunci se vor analiza foarte bine echipele pe care le vom întâlni. Însă mai e o perioadă destul de lungă până în toamnă. Se vor mai schimba multe, sper să se schimbe şi în ceea ce priveşte lotul nostru, pentru că nu stăm bine, nu stăm pe roze. Jucătorii noştri nu joacă la echipele din exterior şi până în toamnă ar trebui să mai apară şapte, opt, zece jucători la rampă ca să putem emite pretenţii.", a spus Piţurcă.
Victor Piţurcă a afirmat că în partidele cu Grecia nu va căuta revanşa după ratarea calificării la turneul final al Cupei Mondiale. "Cu Grecia nu va fi neapărat o revanşă. Era important să ne calificăm la Mondialul din Brazilia. Am pierdut această şansă, iar acum sper să ne calificăm la turneul final din Franţa. Dacă Ungaria e în grupa a doua valorică, înseamnă că merita să fie acolo, chiar dacă noi am câştigat contra lor. Nu uitaţi cum am reuşit să egalăm în ultimul minut.", a completat Piţurcă.
Reprezentativa României va evolua în grupa F în preliminariile Campionatului European din 2016, în compania selecţionatelor Greciei, Ungariei, Finlandei, Irlandei de Nord şi Insulelor Feroe, conform tragerii la sorţi de duminică, de la Nisa.
Primele două echipe din cele nouă grupe se vor califica la turneul final, la fel şi formaţia cel mai bine clasată pe locul trei, luând în considerare meciurile cu reprezentativele de pe locurile 1, 2, 4 şi 5 din grupele respective. Celelalte opt echipe de pe locul trei vor susţine meciuri de baraj în noiembrie 2015, pentru cele patru locuri rămase.
Etichete: victor piturca , preliminarii euro 2016 , piturca tragere la sorti , piturca preliminarii euro
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Metrorex propune majorarea tarifelor de călătorie începând cu 1 ianuarie, potrivit unui proiect de...