VIDEO Pițurcă a dezvăluit cheia succesului cu Grecia: "Am schimbat tactica de la barajul din toamnă"
08.09.2014, 00:32Duminică seara, naționala României a obținut o victorie extrem de importantă în Grecia, în startul preliminariilor pentru Euro 2016. Tricolorii lui Victor Pițurcă s-au impus cu 1-0 (DETALII ȘI VIDEO AICI), prin golul lui Ciprian Marica.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Selecționerul s-a declarat foarte mulțumit atât de joc, cât mai ales de rezultatul obținut de elevii săi pe stadionul Karaiskakis, din Atena.
"Sunt dificile aceste jocuri, dar bucuria este mare, de nedescris. O victorie de sacrificiu. După începutul primei repriză consider că este normală. Grecii au suferit la capitolul fizic și la concentrare. Am câștigat trei puncte, în fața celei mai bune echipe din grupă.", a declarat Victor Pițurcă, ÎN EXCLUSIVITATE pentru Digi Sport, în cadrul emisiunii "Euro Fotbal".
Tricolorii au avut de câștigat după ce au ales să nu mai joace la fel cum au făcut-o în turul barajului pentru CM 2014, din urmă cu aproape un an de zile: "Am învățat din baraj, atunci am jucat mult mai avântat, am încercat să facem presing în jumătatea lor. Acum am schimbat și i-am schimbat în jumătatea noastră de teren și am avut câștig de cauză.", este de părere selecționerul României.
Victor Pițurcă este încrezător că elevii săi vor repeta această evoluție bună și în meciurile următoare, cu Ungaria și Finlanda:
"Șansele noastre sunt reale. După ce am câștigat în deplasare, la greci, șansele noastre sunt foarte mari.
Gândurile mele s-au dus deja la meciul următor. Este o lună dificilă, jucăm cu Ungaria și în Finlanda, dacă reușim să trecem cum bine și peste ele, șansele de calificare sunt foarte mari.", a conchis antrenorul primei reprezentative.
Naționala noastră va juca următorul meci din preliminarii pe teren propriu, în 11 octombrie, contra Ungariei, iar peste trei zile, pe 14 octombrie, va da piept cu Finlanda, în deplasare.
Etichete: victor piturca , piturca romania , declaratii piturca , grecia romania 0-1 video
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...