VIDEO Moldovan a explicat umilința. "La 3-0 echipa a căzut psihic. Mă rugam să se încheie coșmarul!"
10.09.2014, 22:05Naționala de tineret a României a fost surclasată de Germania, scor 0-8 (DETALII AICI), iar antrenorul Viorel Moldovan a încercat să găsească explicațiile unei înfrângeri umilitoare pe care a suferit-o echipa sa, în meciul disputat la Magdeburg.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
ÎN DIRECT la Digi Sport Special, selecționerul reprezentativei U21 spune că momentul psihologic s-a petrecut după primul sfert de oră, când tricolorii erau deja conduși cu scorul de 3-0. Având pe teren jucători titulari la echipele lor de club din Bundesliga (Leitner, Knoche), nemţii au reuşit acest scor imens fără mai multe piese de bază.
"E greu împotriva Germaniei când începi cu handicap în secunda 25. N-am reușit tactic să facem ce ne-am propus, să-i blocăm, ei au un nivel net superior, o calitate mult mai bună. La 3-0, jucătorii au căzut psihic, a intervenit teama și totul s-a dus pe apa sâmbetei.
Adversarul a avut o altă viteză, m-au impresionat jucătorii lor din punct de vedere fizic, nu degeaba domină fotbalul și sunt campioni mondiali. I-am încurajat pe fotbaliști, le-am spus să muncească și să se pregătească foarte bine.
În meciul cu Muntenegru s-a consumat multă energie și jucătorii nu au ritm. Un meci poți să-l duci la intensitate maximă, dar apoi nu am avut agresivitate și am intrat în transă. Noi construim greu, nu avem dinamică la mijlocul terenului, dar și timpul este scurt", a spus Moldovan.
La pauză, fostul tehnician al Rapidului a încercat să ridice moralul jucătorilor. În același timp, selecționerul României a sperat că tricolorii puteau să limiteze proporțiile eșecului.
"Mă rugam în timpul meciului să se termine cât mai repede acest coșmar. Știam că va fi greu, practic n-am reușit nimic! Am trecut de la extaz cu agonie, după ce am întors rezultatul și am învins Muntenegru. La pauză, eu le-am zis jucătorilor să ne organizăm și să nu mai primim goluri.
Mi-aș dori să ajungem măcar la 25% din potențialul Germaniei ca joc și mentalitate. Din păcate, jocul nostru a scos în evidență multe lacune, sunt fluctuații la acest nivel de vârstă. Poate e bine că s-a întâmplat acum și a fost un accident. Probabil, eram euforici după victoriile cu Italia și Muntenegru", a mai declarat Moldovan.
Impresionat de nemți! "Staff-ul lor nu se mai termina, erau 25 de oameni"
Viorel Moldovan a ținut să sublinieze diferențele foarte mari dintre cele două reprezentative, fiind impresionat de staff-ul tehnic extrem de numeros al germanilor.
"Când au coborât din autocar, staff-ul lor nu se mai termina, erau 25 de oameni, fiecare pentru un jucător. Nu putem să ne comparăm cu Germania, noi avem un alt nivel, dar trebuie să creștem. În plus, le-au lipsit 7 jucători, care au fost convocați la prima reprezentativă.
Eu i-am cerut lui Nedelcu, la 17 ani, să-mi țină mijlocul terenului. Criticați-mă pe mine, dar nu dați cu jucătorii de pământ! Îmi pare rău și îmi cer scuze, dar asta este viața și mergem înainte".
Echipa României de la Magdeburg: 1. Brănescu - 6. Bălaşa, 3. Ţîru, 5. Boldor, 4. Filip - 14. Nedelcu, 7. Creţu - 11. Bumba (16. Popadiuc '67), 10. G. Iancu (18. Buziuc '55), 17. Fl. Tănase (8. Rotariu '24) - 9. Puşcaş
Programul canalelor Digi Sport
VIDEO Declarațiie lui Moldovan de la sosirea la București
Etichete: moldovan digi sport , germania romania , moldovan tineret romania , moldovan germania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Metrorex propune majorarea tarifelor de călătorie începând cu 1 ianuarie, potrivit unui proiect de...