VIDEO Merită Marica să fie titular cu Ungaria? Exemplul oferit de Dan Petrescu
05.09.2013, 22:48Convocarea lui Ciprian Marica la echipa națională pentru cele două partide cruciale, cu Ungaria (vineri, 6 septembrie) și cu Turcia (marți, 10 septembrie), ambele pe Arena Națională, de la ora 21:00, a stârnit vii controverse în media dar și în rândul oamenilor de fotbal.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Subiectul a fost abordat direct și de Dan Petrescu, antrenorul lui Dinamo Moscova, și unul dintre foștii fotbaliști ai “Generației de Aur“. Tehnicianul, în vârstă de 45 de ani, a povestit, într-o intervenție telefonică în direct, găzduită de emisiunea “Digi Sport Special“, un episod din propria-i carieră, de la echipa națională.
“Eram pe final de carieră, legitimat la Southampton, iar Gică Hagi era selecționerul echipei naționale înaintea celebrului meci de baraj cu Slovenia din toamna lui 2001. Eu nu jucam la echipa mare, dar evoluam la a doua. Am vorbit cu Hagi la telefon despre situația mea și i-am spus că, în opinia mea, trebuie să joc la națională, pentru că pot ajuta cu experiența mea. El m-a ascultat, dar a mers pe mâna fotbaliștilor care joacă“, a spus Petrescu.
“Bursucul“ a opinat că Victor Pițurcă a riscat mult cu Marica, dar că la final poate că toată lumea-l va lăuda pe selecționer: “Pițurcă își asumă un mare risc cu Marica, pentru că n-are echipă, dar poate-i iese. Dacă Ciprian va marca un gol cu Ungaria, toată lumea va spune ce inspirat va fi Piți, dacă nu, toți îi vor sări în cap“, a conchis Dan Petrescu la Digi Sport.
România - Ungaria e vineri, de la 21:00, pe Arena Naţională. Meciul va fi transmis în format LIVE TEXT pe digisport.ro.
Sondaj inchis
Etichete: hagi , dan petrescu , marica , romania ungaria , marica romania , cirprian marica , marica titularizare , petrescu hagi marica , petrescu despre marica , ptreliminarii cm 2014
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...