VIDEO Isăilă apără turneul naţionalei: "E o acţiune normală, suntem în căutări"
02.02.2015, 23:05Unul dintre secunzii lui Anghel Iordănescu, Daniel Isăilă, consideră că stagiul de pregătire pe care selecţionata divizionară a României îl va efectua în Antalya, între 3 şi 15 februarie, este o acţiune normală şi că reprezintă o şansă foarte bună pentru descoperirea unor jucători care se pot impune în naţională pe viitor.
Premier League: Tottenham - Wolves, duminică, 17:00, DGS 1
Premier League: West Ham - Liverpool, duminică, 19:15, DGS 4
Tocmai din acest motiv, fostul antrenor al Astrei Giurgiu nu înţelege polemica care s-a născut între cluburi şi Federaţie, amintind şi de faptul că Bulgaria, cel mai important adversar din Turcia, "vine cu 9 stranieri, cu cea mai bună echipă posibilă. De aceea ţinem atât de mult să avem toţi jucătorii".
"Fiecare îşi vede propriul interes. Pe undeva, este normal. Polemici au fost şi vor fi întotdeauna. Aceste acţiuni ale echipei naţionale vor fi în continuare. E o acţiune foarte normală, pentru că suntem în căutări. Căutăm nume noi, jucători tineri. Cred că asta este o oportunitate extraordinară pentru noi să putem să dăm posibilitatea jucătorilor tineri să ia pulsul echipei naţionale şi să vadă ceea ce înseamnă acest nivel", a explicat Isăilă, la emisunea "Digi Sport Special".
Cea mai afectată echipă de turneul naţionalei este Steaua, nu mai puţin de opt jucători ai campioanei fiind convocaţi de Iordănescu. Oficialii roş-albaştrilor încearcă în continuare să-l convingă pe selecţioner să renunţe la unii dintre componenţii lotului lui Costel Gâlcă.
"Îl înţeleg şi pe Gâlcă. Are probleme cu accidentările, are puţini jucători la dispoziţie. Îl înţeleg, pentru că şi eu am trecut prin asta la echipa de club. Au fost foarte multe runde de negocieri, de discuţii şi probabil că vor mai fi", a precizat Isăilă.
De asemenea, secundul naţionalei a insistat că Lucian Sânmărtean rămâne în continuare o soluţie pentru echipa naţională, chiar şi după transferul la Al Ittihad, şi că Florin Andone, care a impresionat la Cordoba, în La Liga, este monitorizat de staff-ul "tricolorilor".
"Orice jucător care are un randament constant bun este în vizorul echipei naţionale, indiferent de campionatul în care evoluează. Important e să fie sănătos, să joace bine şi meci de meci", a spus Daniel Isăilă.
Etichete: steaua , program digi sport , video , digi sport , echipa nationala , digisport , digi sport live , daniel isaila , digi sport online
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Coaliția de guvernare a stabilit în ședința de sâmbătă data alegerilor prezidențiale. Conform...