VIDEO Incidente pe stadion. Fanii ungurilor au încercat să ajungă în sectorul românilor!
06.09.2013, 18:15UPDATE 20:33 Suporterii unguri de la peluza dinspre strada Pierre de Coubertain a Arenei Naţionale au încercat să treacă de cordonul de securitate şi să pătrundă la Tribuna 1, forţele de ordine fiind nevoite să intervină, cu aproximativ o oră înainte de meciul România-Ungaria, din preliminariile CM-2014.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Fanii unguri au încercat să rupă cordonul de garduri din sectorul în care se aflau şi să vină spre suporterii de la Tribuna I. Fanii au aruncat petarde şi jandarmii au intervenit, obligându-i să se retragă la locurile lor. Jandarmii au folosit gaze lacrimogene şi bastoane şi au format un cordon în jurul fanilor unguri.
UPDATE 19:30. Cei aproximativ 2.800 de suporteri maghiari au intrat, în mare parte, în tribune. Pe afară, au mai rămas cam 200 de susținători care au încercat să spargă “zidul“ format din jandarmi și să forțeze intrarea.
Forțele de ordine au reacționat imediat, moment care i-a iritat pe unguri. Acești au început să arunce cu sticle cu apă, dar și cu torțe și petarde.
Cei aproximativ 2.700 de suporteri ai naționalei Ungariei au ajuns la Arena Națională, în zona din afara arenei de cinci stele, care le-a fost rezervată de către organizatori.
Primii care au ajuns la stadion (ora 17:00) au fost suporterii care au devastat Centrul Vechi al Capitalei, vineri la prânz. Cu puțin timp înainte de ora 18:00, la Arena Națională au sosit și ceilalți fani ai ungurilor, cei care au ajuns la București cu trenul și care, de asemenea, au fost implicați în incidente violente pe la Gara de Nord.
Mai toți susținătorii naționalei Ungariei se află într-o stare avansată de ebrietate. Mai mult, deși în zona arenei s-a interzis vânzarea băuturilor alcoolice, mulți dintre suporteri au venit la Arena Națională cu multe cutii de bere pe care le-au consumat fără nicio emoție.
Așa cum au promis, pentru a preîntâmpina orice fel de incidente și în incinta stadionului, reprezentanții jandarmilor i-au luat la “puricat“ pe fanii maghiarilor începând cu ora 18:07, când le-au permis acestora accesul spre tribune.
Etichete: romania , ungaria , romania ungaria , fani ungaria , suporteri ungaria , sustinatori ungaria , incidente romania ungaria , incidente fani unguri
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...