VIDEO Goian va juca al 5-lea meci împotriva Ungariei: "Nu pot să facă o atmosferă mai ostilă decât fanii noștri!"
01.09.2015, 13:17Tricolorii sunt motivaţi de atmosfera incendiară pe care o pregătesc cei 19.000 de fani unguri vineri, la Ungaria - România, pe stadionul celor de la Ferencvaros.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Maghiarii nu şi-au putut încuraja favoriţii la ultima întâlnire dintre cele două rivale. Remiza din 2013, din calificarile pentru Mondialul brazilian, scor 2-2, s-a jucat cu porţile închise.
"Mă simt foarte bine când stadionul este plin, când lumea vine la stadion, chiar mă face să joc mai bine", a spus Constantin Budescu, completat de portarul lui Sunderland, Costel Pantilimon: "Este o bucurie să vezi stadionul plin. Am trecut prin momente grele și cred că știm să facem față unei astfel de situații".
Din actualul lot, Dorin Goian este cel mai familiarizat cu atmosfera din meciurile România - Ungaria. Pentru fundaşul lui Asteras va fi a cincea întâlnire directă.
"Nu cred că ungurii pot să facă o atmosfera mai ostilă decât o pot face suporterii noștri pe Arena Națională, pentru echipa adversă", este convins Dorin Goian.
"Suntem jucători de fotbal, care evoluăm etapă de etapă, câteodată cu un public care nu te agreează, câteodată cu fani care te agreează, fotbalul e frumos când ai public. Va fi un meci frumos, abia aștept să mergem acolo și sper să câștigăm", a afirmat Ovidiu Hoban.
Cu Dorin Goian în teren, România are 2 victorii şi 2 egaluri contra Ungariei.
Meciul Ungaria - România este programat vineri, 4 septembrie, de la ora 21:45, pe Groupama Arena din Budapesta. Fazele VIDEO vor putea fi urmărite pe digisport.ro şi pe m.digisport.ro imediat după încheierea partidei.
Etichete: romania ungaria , goian romania , goian ungaria
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...