VIDEO Dorin Goian: “A fost o zi stresantă. Ne-am mai liniștit datorită unui fan cu portavoce“
16.10.2013, 00:03Unul dintre fundașii centrali ai naționalei României din meciul cu Estonia, scor 2-0 (DETALII AICI), Dorin Goian, a vorbit, într-o intervenție exclusivă găzduită de emisiunea “Digi Sport Special“, despre acest ultim meci din preliminarii, dar și despre adversara pe care și-o dorește în “dubla“, programată la 15 și 19 noiembrie.
Goian a recunoscut că n-a crezut foarte mult în calificare, cel puțin înaintea startului preliminariilor, și spune și de ce tricolorii nu se entuziasmează în acest moment.
“Eu am mai recunoscut faptul că, la începutul preliminariilor, am spus, cum au zis și alții, că noi plecăm cu șansa a treia, după Olanda și Turcia. Dar, iată că am prins barajul și acum avem o șansă de a ne califica la Cupa Mondială.
N-am realizat nimic până acum. Entuziasmul nu este mare pentru că știm că vom da peste un adversar puternic la ’baraj’. Vor fi două meciuri la un interval de cinci zile, pe care le vom aborda pe viață și pe moarte. Personal, aș vrea să jucăm cu Grecia, pentru că este mai accesibilă. Indiferent de adversar, avem o șansă de a participa la Mondiale și vă garantăm că ne vom bate pentru ea, indiferent că va fi mare sau mică“.
Goian a mai dezvăluit modul în care el și coechipierii săi au aflat că Olanda conduce la Istanbul, dar și cum au trăit tricolorii ultimele 24 de ore.
“În prima repriză, am aflat că Olanda conduce la Istanbul datorită unui suporter care a anunțat scorul printr-o portavoce. Asta ne-a făcut să jucăm mai prudent. Chiar dacă și nea Piți ne-a spus la pauză să mai înscriem, noi am vrut să fim mai organizați și să nu primim gol în primul rând.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Oricum, a fost o zi foarte grea pentru noi, cu o presiune foarte mare exercitată asupra noastră. Ce mai, am trăit o zi stresantă“, a conchis Goian la Digi Sport.
Etichete: dorin goian , goian , romania-estonia 2-0 , goian romania baraj , goian dupa romania estonia 2-0 , reactii goian
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...