VIDEO ”Briliantul” mai vrea la națională. ”Trebuie să demonstrez asta pe teren”
26.01.2014, 11:20Mutu are 35 de ani, dar spune că n-are de gând să se retragă. Ba, mai mult, vrea să mai îmbrace tricoul primei reprezentative într-un meci oficial.
Petrolul a izbutit un transfer de imagine prin aducerea lui Adrian Mutu, jucător cu ajutorul căruia ploieștenii speră să câștige titlul în Liga 1. Atacantul spune că are ambiția de a demonstra în tricoul galben-negrilor că nu este un fotbalist terminat, că vrea să mai joace, chiar dacă are 35 de ani și că-și dorește să fie iar convocat la echipa națională.
”Mi-am propus să joc un an și jumătate la Petrolul, dar dacă din punct de vedere fizic mă voi simți bine, atunci vom mai vedea. Nu știu ce voi face după ce mă retrag din fotbal, vă voi spune peste un an și jumătate.
Cât despre echipa națională, da, mă văd iar acolo. Trebuie doar să demonstrez pe teren că merit să fiu selecționat”, a mai spus Mutu.
Chestionat în legătură cu alegerile de la FRF, Mutu a spus că n-are niciun favorit, dar i-a transmis un mesaj viitorului președinte.
”N-am niciun favorit. Nu știu care sunt ceilalți candidați în afară de Gică Popescu, așa că le urez baftă și sper să facă o schimbare în bine în fotbalul românesc.
Oricum, cred că România are valoare de a ajunge iar la un turneu final. Dacă nu mă înșel suntem în urnă cu Grecia și cu Ungaria, două echipe accesibile din urna a treia la Euro. Cu Ungaria am dovedit că suntem mai valoroși, cu Grecia nu, dar cu puțină încredere cred că vom reuși calificarea”, a conchis Mutu.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Etichete: mutu echipa nationala , mutu petrolul , mutu alegeri frf , mutu viitor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...