Victor Piţurcă, mesaj tranşant pentru Mirel Rădoi
articol scris de Digi Sport04.06.2021, 11:00
Mirel Rădoi (40 de ani) a fost aspru criticat după România - Georgia 1-2 şi a dat de înţeles că se gândeşte la despărţirea de echipa naţională.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Victor Piţurcă, mesaj pentru Mirel Rădoi: "E nevoie de rezultate!"
Fostul selecţioner Victor Piţurcă (65 de ani) a vorbit despre naţionala României şi rezultatele pe care le are sub comanda fostului său elev.
"A fost un meci amical, chiar prea amical tratat de jucătorii noștri! Mă uitam la golul doi al Georgiei și nu-mi venea să cred câte greșeli în lanț s-au făcut acolo, individiale, dar și colective. Deci nu mi-a plăcut nimic din ce am văzut! Fiindcă, pentru mine, rezultatul e foarte important. Nu erați voi, cei din presă, nemulțumiți când făceam egal cu campioanele mondiale, pe vremuri?! Acum de ce sunteți supărați că ne bat Armenia și Georgia? În acest punct a ajuns echipa națională. Asta e situația.", a declarat Victor Piţurcă, pentru GSP.ro.
"Poate că e vorba şi despre consecvenţă, şi despre încăpăţânare. Poate că Mirel nu știe să antreneze de altă manieră și vrea să impună această strategie, de joc ofensiv. El are un crez și îmi place că ține la asta. Și poate va reuși. Sper că nu e încăpățânare, că dacă ar fi așa, și-ar da seama că e una păguboasă. În primul rând pentru el, că ar ieși pe ușa din dos de la națională, dar și pentru echipă. Fiindcă, acesta e adevărul, nu-l putem ocoli, nu are rezultate.
Rezultatele sunt cele mai importante, mai ales la națională, unde toată lumea așteaptă ca echipa să câștige. Uite, eu nu sunt de acord cu cei care zic că indiferent cine ar veni selecționer, nu se poate mai mult. Eu cred că această echipă e capabilă de rezultate. Și poate că Mirel va reuși să găsească acel nucleu de jucători care să facă ce vrea el. OK, nu mai avem fotbaliști mari, precum Hagi, Chivu, Gică Popescu, dar sunt tineri cu calități, care vin din urmă. Însă ei au nevoie și de rezultate, altfel își pierd încrederea și nu pot să crească.", a mai afirmat Victor Piţurcă.
Etichete: victor piturca , mirel radoi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...