Victor Piţurcă a spus tot ce gândeşte despre jucători după România - Muntenegru 0-3
articol scris de Digi Sport15.06.2022, 11:31
România a pierdut fără drept de apel meciul cu Muntenegru, 0-3 pe Stadionul Giuleşti, în Liga Naţiunilor, iar publicul a cerut demisia tuturor celor implicaţi la echipa naţională.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Unul dintre selecţionerii de succes ai României, Victor Piţurcă (66 de ani) s-a arătat extrem de dezamăgit de modul în care a jucat naţionala României în această Ligă a Naţiunilor şi mai ales în meciul disputat marţi seară.
Victor Piţurcă, dezamăgit crunt de cum s-a prezentat România la meciul cu Muntenegru
"Nu poţi să joci în această manieră cu Muntenegru. Eu nu pot să cred că au putut juca (n.r. fotbaliştii echipei naţionale) în acest mod!
Obţinusem o victorie excelentă cu Finlanda (n.r. scor 1-0), care mie mi se pare că e cea mai valoroasă. Şi veneam după această victorie şi nu pot să cred că am jucat atât de slab cu Muntenegru. Nu pot să cred! Poate au fost prea relaxaţi. La echipa naţională trebuie să dai totul, trebuie să-ţi fie un pic frică pentru că împotriva echipelor mici nu ai decât de pierdut.
Contează să fii extrem de concentrat la fiecare joc, iar tu ca antrenor să simţi jucătorii, să alegi cei mai în formă jucători pentru că orice mic minus contează la acest nivel.
Antrenorii noştri tineri nu au experienţa. Şi Contra, şi Rădoi au simţit acest lucru, probabil că şi Edi Iordănescu o să vadă chestia asta, dar o să fie prea târziu", a declarat Victor Piţurcă la Pro Arena.
Victor Piţurcă îi ia apărarea lui Vlad Chiricheş
"Chiricheş este cel mai valoros jucător al nostru. Chiricheş nu joacă singur, la el se vede imediat greşeala, el fiind şi căpitan de echipă. Dar aşa e în România când există atâţia care critică. Toţi critică pe cineva care face ceva.
Este un jucător modest dar valoros, care joacă în Italia meci de meci, care intră şi vrea să-şi facă datoria. Mai greşeşte, asta e. Am văzut toate meciurile la Sassuolo, a jucat foarte bine, nu e adevărat ce s-a mai scris prin presa din Italia. Chiar dacă mai şi greşea pentru că îi place mingea, îi place să iasă cu ea la picior.
La mine de ce nu făcea greşelile astea? Cere-i (n.r. selecţionerul) să joace repede, direct, învaţă-i să facă marcaj. Mingea nu intră singură în poartă, aşa le ziceam jucătorilor. Vorbeşte cu ei de o sută de ori, explică-le", a mai spus Piţurcă.
Rezumat video România-Muntenegru 0-3
Programul României în Grupa 3, Liga B, din Liga Națiunilor,
23 septembrie 2022
Bosnia și Herțegovina – Muntenegru 21:45
Finlanda – ROMÂNIA 21:45
26 septembrie 2022
Muntenegru – Finlanda 21:45
ROMÂNIA – Bosnia și Herțegovina 21:45
S-au disputat deja meciurile:
4 iunie 2022
Finlanda – Bosnia și Herțegovina 1-1
Muntenegru – ROMÂNIA 2-0
7 iunie 2022
Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA 1-0
Finlanda – Muntenegru 2-0
11 iunie 2022
Muntenegru – Bosnia Herțegovina 1-1
ROMÂNIA – Finlanda 1-0.
14 iunie 2022
Bosnia și Herțegovina – Finlanda 3-2
ROMÂNIA – Muntenegru 0-3
Etichete: victor piturca , video romanai muntegru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
A murit Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiși pop din țara noastră. Cântărețul s-a...