Victor Pițurcă a anunțat lista de 23 de jucători: opt steliști convocați pentru meciul cu Belgia, de miercuri
12.11.2012, 00:04Selecţionerul Victor Piţurcă a definitivat, duminică seară, lotul de 23 de jucători pentru meciul amical pe care naţionala României îl va disputa cu reprezentativa Belgiei, miercuri, de la ora 21.00, pe Arena Naţională, informează frf.ro.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Nu mai puțin de 8 jucători de la Steaua, liderul campionatului, au fost convocați de Victor Pițurcă, nu însă și golgheterul la zi al campionatului, Raul Rusescu. Se regăsesc printre convocați și trei jucători de la Dinamo, doi de la Pandurii, însă și Ionuț Neagu, de la Oțelul Galați.
Din lotul convocat de Piţurcă fac parte următorii fotbalişti:
Portari: Ciprian Tătăruşanu (Steaua), Silviu Lung Jr. (Astra); fundaşi: Srgian Luchin (Dinamo), Vlad Chiricheş (Steaua), Valerică Găman (Astra), Dragoş Grigore (Dinamo), Dorin Goian (Spezia), Florin Gardoş (Steaua), Ştefan Radu (Lazio Roma), Iasmin Latovlevici (Steaua); mijlocaşi: Gabriel Torje (Granada), Alexandru Chipciu (Steaua), Mihai Pintilii (Steaua), Dan Nistor (Pandurii), Ionuţ Neagu (Oţelul Galaţi), Alexandru Bourceanu (Steaua), Costin Lazăr (PAOK Salonic), Cristian Tănase (Steaua), Alexandru Maxim (Pandurii); atacanţi: Bogdan Stancu (Orduspor), Ciprian Marica (Schalke 04), Gheorghe Grozav (Petrolul), Marius Alexe (Dinamo).
Luni, la ora 12.30, selecționerul Victor Piţurcă va susine o conferinţă de presă în sala de protocol a stadionului din incinta Centrului FRF de la Mogoşoaia, fiind urmat de unul sau de doi dintre jucătorii convocaţi. Antrenamentul programat în aceeaşi zi, la ora 17.00, va fi deschis în întregime presei.
Delegaţia Belgiei va ateriza pe aeroportul Henri Coandă marţi, la ora 13.45, urmând să fie cazată la hotelul Intercontinental. La Arena Naţională va avea loc, mai întâi (ora 17.30), conferinţa de presă, la care vor participa doi jucători, urmaţi de selecţionerul Marc Wilmots. La ora 18.00 va începe antrenamentul oficial, deschis presei.
Naţionala României va disputa miercuri, de la ora 21.00, un meci amical în compania selecţionatei Belgiei, pe Arena Naţională din Bucureşti.
Etichete: romania , fotbal , victor piturca , belgia , lot romania , amical romania belgia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...