Video Vestea accidentării lui Florin Andone a ajuns la UEFA. "E păcat când se întâmplă într-un amical"
04.06.2016, 16:26România - Georgia 5-1. Accidentat în timpul ultimului meci amical al României înainte de Campionatul European, Florin Andone va juca la turneul final cu un bandaj special, la fel ca Denis Alibec.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Staff-ul Federației Române de Fotbal a trimis o informare la UEFA sâmbătă dimineață, imediat după aflarea verdictului medicilor de la Spitalul Militar. Prezența sa pe teren la turneul final din Franța nu este pusă în pericol. Duminică va face deplasarea cu întreaga delegație a României.
Doi dintre atacanții luați de selecționerul Anghel Iordănescu în lotul pentru Euro au accidentări similare: fracturi la degetele de la mână - Alibec la stânga - suferită în urmă cu mai mult de o lună - și Andone la dreapta. Ambii vor purta protecții speciale la meciurile de la turneul final: bandaje de culoarea echipamentului de joc, învelite într-o spumă, pentru a nu risca să își accidenteze adversarii.
Andone (23 de ani) a început ca titular meciul cu Georgia, iar din minutul 15 a purtat un bandaj voluminos pe mâna dreaptă. A fost schimbat în minutul 64, apoi a fost dus la Spitalul Militar, unde i-a fost efectuat un RMN, în urma căruia s-a stabilit diagnosticul: fractură la degetul 4 al mânii drepte.
"Situația lui Florin Andone nu este foarte îngrijorătoare, e similară cu cea a lui Denis Alibec. Astăzi (n.r. sâmbătă, 4 iunie) a plecat la prima oară comunicarea către UEFA, pentru că va trebui să beneficieze de un sistem de protecție a mâinii, identic cu cel al lui Denis. Bineînțeles, nu e foarte îmbucurător acest lucru, să nu-i ai pe toți jucătorii la 100% din capacitatea lor fizică și din toate punctele de vedere. Nu se pune problema ca Florin Andone să lipsească de la Campionatul European, e un jucător important și va merge cu noi", a spus președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, la finalul ședinței de sâmbătă a Comitetului Executiv.
"E păcat când se întâmplă într-un meci de pregătire. De aceea, practic, în meciurile de pregătire unult dintre obiective e acela de a nu te accidenta", a mai spus președintele FRF.
Etichete: florin andone , andone alibec , accidentare andone , bandaj andone
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...