Exclusiv Veste bună pentru naţională: Vom avea fani la meciul cu Muntenegru. Nu scăpăm însă de pedeapsa UEFA
28.06.2016, 11:01Naționala de fotbal a României va începe în toamnă o nouă campanie de calificare, de data aceasta pentru Cupa Mondială din Rusia, din 2018. Tricolorii vor face parte din Grupa E alături de Muntenegru, Armenia, Kazahstan, Polonia și Danemarca.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Conducerea Federației Române de Fotbal, care se află în aceste zile în pline negocieri legate de numirea viitorului selecționer (FRF ar fi făcut o primă ofertă concretă pentru De Biasi), a primit o veste bună cu două luni înainte de startul preliminariilor. Prima partidă, cea cu Muntenegru, de pe teren propriu, se va juca până la urmă cu spectatori, după ce inițial se credea că întâlnirea trebuie jucată cu porțile închise.
Lămurirea a venit chiar de la UEFA, care a explicat faptul că preliminariile pentru Cupa Mondială se vor derula sub egida FIFA, în timp ce suspendarea dictată împotriva noastră a fost decisă de către UEFA. În aceste condiții, România, care nu va scăpa de pedeapsă, va juca fără spectatori primul meci din preliminariile pentru Euro 2020, turneu final care ar urma să fie găzduit și de București.
Revenind la preliminariile pentru World Cup 2018, șefii FRF au decisl ca partida cu Muntenegru să se joace pe ”Cluj Arena”, acolo unde a fost găzduit și amicalul cu Spania, atmosfera fiind una foarte bună.
De unde provine suspendarea?
România ar fi trebuit să dispute fără spectatori ultima partidă de acasă, cu Finlanda, din cadrul preliminariilor pentru Euro 2018. Numai că atunci, avocații FRF au reușit să obțină o suspendare a hotărârii UEFA.
Programul preliminariilor Grupei E
4 septembrie 2016: Danemarca - Armenia, Kazahstan - Polonia (ora 19:00), România - Muntenegru (ora 21:45)
8 octombrie 2016: Armenia - România, Muntenegru - Kazahstan (ora 19:00), Polonia - Danemarca (ora 21:45)
11 octombrie 2016: Kazahstan - România (ora 19:00), Danemarca - Muntenegru, Polonia - Armenia (ora 21:45)
11 noiembrie 2016: Armenia - Muntenegru (ora 19:00), Danemarca - Kazahstan, România - Polonia (ora 21:45)
26 martie 2017: Armenia - Kazahstan (ora 19:00), Muntenegru - Polonia, România - Danemarca (ora 21:45)
10 iunie 2017: Kazahstan - Danemarca (ora 19:00), Muntenegru - Armenia, Polonia - România (ora 21:45)
1 septembrie 2017: Kazahstan - Danemarca (ora 19:00), Danemarca - Polonia, România - Armenia (ora 21:45)
4 septembrie 2017: Armenia - Danemarca (ora 19:00), Muntenegru - România, Polonia - Kazahstan (ora 21:45)
5 octombrie 2017: Armenia - Polonia (ora 19:00), Muntenegru - Danemarca, România - Kazahstan (ora 21:45)
8 octombrie 2017: Danemarca - România, Kazahstan - Armenia, Polonia - Muntenegru (ora 19:00).
Echipele de pe locurile 1 se vor califica direct la Campionatul Mondial, în timp ce 8 din selecționatele de pe locurile secunde vor disputa un baraj în dublă manșă.
Etichete: preliminarii cupa mondiala , romania preliminarii cupa mondială , romania selectioner , romania muntenegru cu spectatori
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...