Video Exclusiv Vali Moraru și-a cerut scuze în direct față de Alex Maxim: ”Nu știu dacă s-a supărat”
articol scris de Digi Sport16.06.2022, 11:21
România a suferit o înfrâgere dureroasă în partida contra reprezentativei Muntenegrului, scor 0-3, din Liga Națiunilor.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Alex Maxim a fost unul dintre cei mai slabi jucători de pe teren, iar prestația sa a fost aspru criticată în cadrul emisiunii Digi Sport Special.
Vali Moraru, mesaj pentru Alex Maxim: ”Îmi cer scuze că l-am făcut 'pârnaie'!”
Vali Moraru a ținut să își țină scuze în direct față de Alex Maxim pentru o declarație făcută cu o seară înainte, după meciul României cu Muntenegru.
Dezamăgit de prestația ”tricolorilor” lui Edi Iordănescu, Vali Moraru, moderatorul emisiunii Digi Sport Special, considerând că Ilie Dumitrescu, specialistul Digi Sport, a fost prea blând față de Alex Maxim, a răbufnit și a spus câteva cuvinte dure despre internaționalul român, numind jocul făcut de acesta ”slab, prost, pârnaie”.
”Vreau să fac un anunț. Îmi prezint scuze jucătorului Maxim pentru că aseară l-am făcut ’pârnaie’. Scuze, nu este un limbaj pe care îl folosesc de obicei, dar iertați-mă.
Pentru toate fazele, pentru toate pasele greșite, pentru toate eșecurile, toate astea, se mai întâmplă și așa ceva. Oricum, față de jucătorul Alex Maxim, îmi prezint scuze că l-am făcut ’pârnaie’.
Așa se vorbește pe la fotbal, bănuiesc că el cunoaște termenul. Nu știu dacă a auzit, dacă s-a supărat, eu îmi fac datoria față de mine să îmi prezint scuze”, a spus Vali Moraru în cadrul emisiunii Digi Sport Special.
Declarația lui Vali Moraru despre Alex Maxim
Ilie Dumitrescu l-a criticat pe Alexandru Maxim pentru prestația sa din meciul cu Muntenegru și a declarat că înlocuirea sa cu Florin Tănase a fost justificată, dar Vali Moraru, moderatorul emisiunii Digi Sport Special a considerat că Mister a fost prea blând cu ”tricolorul”.
”Maxim nu a fost într-o seară foarte bună. Când spui că nu s-a ridicat la un nivel foarte bun sau că nu a făcut un meci foarte bun e de ajuns pentru că s-a văzut care este nivelul lui. Nu s-a văzut în meci, nu a fost inspirat”, a declarat Ilie Dumitrescu la Digi Sport Special.
Vali Moraru, moderatorul emisiune Digi Sport Special, a răbufnit după ce a auzit discursul specialistului Digi Sport pentru că acesta a ezitat să îl critice vehement pe Alex Maxim.
”Maxim a fost într-o seară foarte proastă. Eu jucam ca Maxim, eu jucam ca Maxim, doar că nu ajungeam la minge, dar pasam la fel ca el. A jucat foarte prost. De ce e de ajuns? El își permite să joace așa și eu nu îmi permit să spun că a jucat prost? A fost prost, a fost slab, pârnaie! Ce vrei? Așa e la fotbal, în fine”, a comentat Vali Moraru.
Etichete: echipa nationala , alex maxim , vali moraru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...