Urcăm în clasament și sperăm! Calcule pentru calificarea României la CM 2022
articol scris de Digi Sport05.09.2021, 23:39
România a învins Liechtenstein, pe Arena Națională, scor 2-0, și a urcat pe locul 3 în grupa J a preliminariilor pentru CM 2022, cu cinci runde rămase de disputat.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Urcăm în clasament și sperăm! Calcule pentru calificarea României la CM 2022
La mijlocul preliminariilor, România ocupă locul 3 în grupa J, cu 9 puncte, fiind la trei lungimi în spatele liderului Germania și la un punct sub Armenia. Macedonia de Nord a coborât pe 4, cu 8 puncte, în timp ce Islanda (4p) și Liechtenstein (0p) sunt ultimele clasate.
- Islanda - Macedonia de Nord 2-2, România - Liechtenstein 2-0 și Germania - Armenia 6-0 sunt rezultatele zilei din grupa J
Galerie Foto
Pentru România, obiectivul realist este ocuparea locului 2, care ar duce naționala lui Mirel Rădoi la barajul pentru CM 2022. Deși a făcut un pas greșit în luna martie, contra Macedoniei de Nord (1-2), Germania rămâne favorita clară a acestei grupe, nemții având cele mai mari șanse pentru calificarea directă la turneul final.
În aceste condiții, România dă lupta pentru locul secund cu Armenia și Macedonia de Nord. Pentru tricolori urmează chiar duelul de la Skopje (8 septembrie), acolo unde victoria va fi obligatorie pentru rămânerea în cursa pentru calificare.
Practic, România are voie să mai piardă puncte doar contra Germaniei, în deplasare, pe 8 octombrie. În rest, naționala lui Rădoi trebuie să câștige duelurile cu Macedonia de Nord (d), Armenia (a), Islanda (a) și Liechtenstein (d).
VIDEO Rezumatul meciului România - Liechtenstein 2-0
Clasament Grupa J
- În caz de egalitate de puncte, principalul criteriu de departajare este golaverajul.
Câte echipe din Europa se califică la CM 2022 din Qatar
Campionatul Mondial din 2022 va fi găzduit de Qatar, în perioada 21 noiembrie - 18 decembrie. La acest turneu final vor participa 32 de echipe naționale, dintre care 13 vor fi din Europa.
Primele 10 naționale europene calificate la CM 2022 vor fi câștigătoarele grupelor din preliminarii, acestea se califică direct. Celelalte 3 locuri vor fi ocupate în urma unui baraj la care vor participa 12 naționale.
În baraj se califică echipele naționale clasate pe locul 2 în grupele preliminare și cele mai bune câștigătoare de grupă în Liga Națiunilor 2020/2021 care nu s-au clasat pe primele două locuri în preliminariile CM 2022.
Cum funcționeză barajul pentru CM 2022
Din cele 10 echipe clasate pe locul 2 în grupele preliminare vor fi aleși șase capi de serie, pe baza punctelor obținute în grupe, excluzând rezultatele cu ultima clasată.
Vor fi astfel 6 capi de serie, care se vor duela cu alte 4 echipe care au terminat pe locul 2 în grupele preliminare CM 2022, plus 2 formații provenite din Liga Națiunilor.
Se dispută baraj într-o singură manșă, pe terenul capilor de serie, între aceste 6 echipe și celelalte 6 rămase. Vor rezulta 6 echipe calificate mai departe. Prin tragere la sorți, se vor stabili 3 echipe gazdă și 3 echipe oaspete pentru ultimul baraj, tot într-o singură manșă.
Partide rămase de disputat din Grupa J:
- 8 septembrie 2021: Armenia – Liechtenstein (19:00), Macedonia de Nord – ROMÂNIA, Islanda – Germania (21:45)
- 8 octombrie 2021: Germania – ROMÂNIA, Islanda – Armenia, Liechtenstein – Macedonia de Nord (21:45)
- 11 octombrie 2021: ROMÂNIA – Armenia, Islanda – Liechtenstein, Macedonia de Nord – Germania (21:45)
- 11 noiembrie 2021: Armenia – Macedonia de Nord (19:00), ROMÂNIA – Islanda, Germania – Liechtenstein (21:45)
- 14 noiembrie 2021: Liechtenstein – ROMÂNIA, Armenia – Germania, Macedonia de Nord – Islanda (19:00)
Etichete:
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...