”Un trial în permanență”. Selecția lui Mirel Rădoi, contestată vehement: ”Nu e laborator de experimente!”
articol scris de Digi Sport31.08.2021, 11:45
România pregătește în această perioadă partidele cu Islanda, Liechtenstein și Macedonia de Nord, din preliminariile Campionatului Mondial de anul viitor.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Mirel Rădoi a surprins în alcătuirea lotului pentru cele trei jocuri din septembrie, alegând să convoace nu mai puțin de șase debutanți, Marian Aioani, Virgil Ghiță, Andrei Rațiu, Marin Marin, Andrei Cordea și Jovan Markovic.
Selecția lui Mirel Rădoi, contestată vehement
De asemenea, în lot se mai regăsesc fotbaliști precum Andrei Vlad, Adrian Rus, Dorin Rotariu sau Denis Drăguș, care nu se află în cea mai bună formă sportivă.
Viorel Moldovan, atacant cu 25 de goluri marcate în 70 de selecții la echipa națională, a contestat selecția făcută de Mirel Rădoi pentru acțiunea din septembrie, considerând că selecționerul apelează la prea multe ”experimente”.
”Nu mă aștept la mare lucru de la aceste meciuri. E un trial în permanență la echipa națională. Foarte mulți jucători tineri, de perspectivă, dar fără experiență. Nu știu ce îi recomandă pe unii dintre ei.
Nu cred că mai există mândrie națională. Ne îmbătăm cu apă rece. Eu am văzut nicio mândrie la jucătorii pe care i-am văzut la echipa națională în ultimul timp. Cel puțin ca rezultate.
Echipa națională nu este un laborator la care să faci experimente. Trebuie aduși jucătorii care sunt în cea mai bună formă. Dacă am ajuns să ne dea moral o victorie cu Islanda, e de rău!”, a transmis Viorel Moldovan, la ProX.
Lotul României pentru meciurile cu Islanda, Liechtenstein și Macedonia de Nord
- PORTARI: Marian Aioani (Farul Constanța, 0/0), Florin Niță (Sparta Praga/Cehia, 6/0), Andrei Vlad (FCSB, 1/0);
- FUNDAȘI: Mario Camora (CFR Cluj, 4/0), Vlad Chiricheș (Sassuolo/Italia, 64/0), Virgil Ghiță (Farul Constanța, 0/0), Cristian Manea (CFR Cluj, 10/1), Ionuț Nedelcearu (Crotone/Italia, 15/2), Andrei Rațiu (Huesca/Spania, 0/0), Adrian Rus (Fehervar/Ungaria, 6/0), Alin Toșca (Gaziantep F.K./Turcia, 25/0);
- MIJLOCAȘI: Alexandru Cicâldău (Galatasaray/Turcia, 14/2), Andrei Cordea (FCSB, 0/0), Ianis Hagi (Glasgow Rangers/Scoția, 18/1), Dennis Man (Parma/Italia, 9/1), Marius Marin (Pisa/Italia, 0/0), Răzvan Marin (Cagliari/Italia, 30/2), Dragoș Nedelcu (Fortuna Dusseldorf/Germania, 2/0), Darius Olaru (FCSB, 1/0), Dorin Rotariu (Ludogoreț/Bulgaria, 10/1), Deian Sorescu (Dinamo București, 2/0), Nicolae Stanciu (Slavia Praga/Cehia, 42/10);
- ATACANȚI: Denis Alibec (CFR Cluj, 19/2), Denis Drăguș (Standard Liege/Belgia, 2/0), Jovan Markovici (Universitatea Craiova, 0/0).
Clasamentul grupei României
Etichete: mirel radoi , lot romania , viorel moldovan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...