Un fost căpitan al naționalei e sigur, după meciurile cu Bosnia și San Marino: ”Putem bate orice echipă din lume”
articol scris de Digi Sport27.03.2025, 13:42
După ce a pierdut primul meci din campania de calificare pentru Cupa Mondială din 2026, 0-1 cu Bosnia și Herțegovina, România a învins-o pe San Marino, scor 5-1.

SuperLiga: FC Buzău - Oțelul Galați, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: ”U” Cluj - CFR, luni, 20:30, DGS 1
Astfel, după primele două etape, ”Tricolorii” se află pe locul al doilea în Grupa H, cu 3 puncte, la 3 lungimi de liderul Bosnia. Totuși, Austria, principala favorită, nu a jucat până acum niciun meci.
Dragoș Grigore: ”Putem să revenim în lupta pentru primul loc”
La scurt timp după cele două meciuri, Dragoș Grigore (38 de ani), 38 de selecții și un gol, a reacționat și a vorbit despre șansele României pentru turneul final din Statele Unite ale Americii.
Întrebat dacă echipa lui Mircea Lucescu poate învinge Austria, fostul căpitan al naționalei a răspuns categoric: ”Putem bate orice echipă din lume”.
”E trist că am început cu o înfrângere, însă putem să revenim în lupta pentru primul loc și cred că vom avea această putere. Avem jucători valoroși și un antrenor foarte experimentat. Ne-a întristat puțin rezultatul din primul meci, dar cred că până la final vom recâștiga acest handicap cu care am plecat.

(n.r. Putem câștiga cu Austria?) Fără doar și poate, putem bate orice echipă din lume.
Eu știu că de aceea a venit selecționer, pentru că își dorește. Nu am reușit să ne calificăm la un Campionat Mondial și poate că de aceea a venit acum la națională”, a spus Dragoș Grigore.

Mircea Lucescu: ”Nu mă angajam dacă nu doream asta (n.r. calificarea la Mondial)”
Șansele României de calificare la Mondial s-au diminuat după înfrângerea cu Bosnia, însă Mircea Lucescu (79 de ani) nu și-a pierdut speranța.
ÎN DIRECT la Digi Sport Special, selecționerul primei reprezentative a spus că încă crede în calificarea la Cupa Mondială.
”Nu mă angajam dacă nu doream asta. Nu se credea în această echipă, în potențialul de a merge mai departe. Nimeni nu voia să ia echipa asta. M-am angajat, s-ar putea să nu reușesc, este obligația mea!
Obligația mea este să fac din acest băieți niște băieți care să-și dorească să joace acolo.
Să nu uităm că la EURO am obținut o victorie, contra Ucrainei. Am mers pe ideea să se construiască o echipă care să joace cu sufletul”, a spus ”Il Luce”.
Programul Grupei H:
21 martie
Cipru – San Marino 2-0
ROMÂNIA – Bosnia și Herțegovina 0-1
24 martie
21:45 – Bosnia și Herțegovina – Cipru 2-1
21:45 – San Marino – ROMÂNIA 1-5
7 iunie
16:00 – Bosnia și Herțegovina – San Marino
21:45 – Austria – ROMÂNIA
10 iunie
21:45 – ROMÂNIA – Cipru
21:45 – San Marino – Austria
6 septembrie
21:45 – Austria – Cipru
21:45 – San Marino – Bosnia și Herțegovina
9 septembrie
21:45 – Bosnia și Herțegovina – Austria
21:45 – Cipru – ROMÂNIA
9 octombrie
21:45 – Austria – San Marino
21:45 – Cipru – Bosnia și Herțegovina
12 octombrie
16:00 – San Marino – Cipru
21:45 – ROMÂNIA – Austria
15 noiembrie
19:00 – Cipru – Austria
21:45 – Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA
18 noiembrie
21:45 – Austria – Bosnia și Herțegovina
21:45 – ROMÂNIA – San Marino
Etichete: romania , mircea lucescu , echipa nationala , dragos grigore , cupa mondiala , campionatul mondial
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Viitoarea coaliție a lui Merz vrea să facă presiuni asupra UE pentru a analiza posibilitatea...