UEFA a anunțat clasamentele din Liga Națiunilor, cine a promovat și cine a retrogradat. Cum arată grupa României
articol scris de Digi Sport20.11.2024, 09:12
România a câștigat la scor partida cu Cipru, 4-1, din ultima etapă a Grupei C2 din Liga Națiunilor.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
UEFA a anunțat că Irlanda de Nord, Macedonia de Nord și Suedia au promovat din Liga C. Nu însă și România
Galerie Foto
Marți, 19 noiembrie, s-au disputat ultimele partide din grupele Ligii Națiunilor 2024/2025.
UEFA a anunțat, pe site-ul oficial, că Irlanda de Nord, Macedonia de Nord și Suedia au promovat din Liga C.
Nu însă și România, deși FRF anunțase asta, pe site-ul oficial, imediat după victoria de luni, cu Cipru.
Forul european a confirmat că Cipru rămâne în Liga C și că Lituania a retrogradat în Liga D, însă nu a făcut niciun anunț în privința României și a naționalei din Kosovo.
"Irlanda de Nord, Macedonia de Nord și Suedia au obținut promovarea în Liga B, după ce și-au câștigat grupele din Liga C, în Liga Națiunilor 2024/2025. Promovate în Liga B: Irlanda de Nord, Macedonia de Nord, Suedia / În play-off B/C: Armenia, Bulgaria, Slovacia / Rămân în Liga C: Belarus, Cipru, Estonia, Insulele Feroe / În play-off C/D: Letonia, Luxemburg / Retrogradate în Liga D: Azerbaijan, Lituania.", se arată pe site-ul oficial al UEFA.
Dacă la fiecare grupă în parte UEFA a tras concluziile, la cea a României apare mesajul "sunt așteptate informații".
De asemenea, într-un alt articol, cu titlul "Clasamentele din Liga Națiunilor: Cine e în sferturi? Cine a promovat? Cine a retrogradat? Cine e în play-off?", UEFA confirmă că Cipru va continua în Liga C, Lituania a retrogradat în Liga D și "ar putea urma permutări în ceea ce le privește pe Kosovo și România".
O decizie a UEFA este aşteptată în cursul acestei săptămâni, având în vedere că tragerea la sorţi a meciurilor din play-off-ul de promovare în Liga B, pentru echipa de pe locul secund în grupă, va avea loc vineri, 22 noiembrie.
Imaginile care fac cât 1.000 de cuvinte. Daniel Bîrligea, bucurie fără margini după primul gol pentru România
Galerie Foto
VIDEO România - Cipru 4-1
Liga Națiunilor, Grupa C2
- Vineri, 6 septembrie: Lituania – Cipru 0-1, Kosovo – ROMÂNIA 0-3
- Luni, 9 septembrie: Cipru – Kosovo 0-4, ROMÂNIA – Lituania 3-1
- Sâmbătă, 12 octombrie: Lituania – Kosovo 1-2, Cipru – ROMÂNIA 0-3
- Marți, 15 octombrie: Lituania – ROMÂNIA 1-2, Kosovo – Cipru 3-0
- Vineri, 15 noiembrie: Cipru – Lituania 2-1, ROMÂNIA – Kosovo 0-0 (abandonat în prelungiri)
- Luni, 18 noiembrie: Kosovo – Lituania 1-0, ROMÂNIA – Cipru 4-1
Etichete: romania , uefa , kosovo , liga natiunilor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...