Video Tricolorii sunt sfătuiţi să nu se teamă de Spania: "Trebuie să ne dăm seama de potenţialul nostru"
24.03.2016, 19:29România a câştigat amicalul cu Lituania, scor 1-0, la capătul unei prestaţii neconvingătoare, dar Mircea Lucescu crede că "tricolorii" au nevoie de astfel de victorii, pentru moral. În acelaşi timp, tehnicianul lui Şahtior Doneţk îi sfătuieşte pe jucătorii naţionalei să nu se teamă de Spania, adversarul din următoarea partidă de pregătire, care va avea loc la Cluj, duminică.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Lucescu nu a urmărit meciul cu Lituania, însă este la curent cu ceea ce s-a întâmplat la Giurgiu. Antrenorul de 70 de ani crede că astfel de succese aduc încredere în cadrul lotului înainte de turneul final din Franţa.
"Orice victorie aduce entuziasm şi foarte multă încredere, iar băieţii au nevoie în acest moment de o astfel de stare de spirit", a declarat, la emisiunea "Fotbal Club", antrenorul care a calificat România la Euro 2016.
Pentru naţională urmează duelul cu actuala campioană europeană, Spania, iar Lucescu spune că elevii lui Anghel Iordănescu trebuie să intre pe teren fără teamă.
"Este important cum ne vom comporta în faţa unei echipe care are o experienţă extraordinară, care este printre favorite la Euro, şi să vedem dacă putem intra pe teren fără teamă. Nu avem nimic de pierdut. Trebuie să ne dăm seama exact ce potenţial avem", a precizat tehnicianul lui Şahtior.
Etichete: video , romania , spania , mircea lucescu , echipa nationala , lituania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...