Video Tricolorii se mențin în formă înaintea crucialului meci cu Polonia. Niță, expert la fotbal-tenis
26.05.2017, 21:05Christoph Daum a convocat deja lotul de jucători pe care-l va folosi pentru cruciala partidă de la Varșovia, cu Polonia, care se va disputa sâmbătă, 10 iunie.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Până la reunirea lotului, programată pentru duminică, 4 iunie, fotbaliștii din Liga 1, care au terminat deja sezonul se antrenează zilnic la baza de la Mogoșoaia, sub atenta supraveghere a celor din staff-ul tehnic.
Dincolo de ședințele specifice de pregătire, tricolorii au parte și de tot soiul de activități menite a le face viața mai ușoară. Așa s-a întâmplat și vineri, 26 mai, când Mihai Pintilii și Florin Niță, ambii de la FCSB, precum și Bogdan Țîru și Cristi Ganea, de la FC Viitorul s-au delectat la o partidă de tenis cu piciorul.
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Dacă cei trei fotbaliști de câmp s-au mișcat, cum altfel, foarte bine, a surprins și dexteritatea lui Niță. Goalkeeperul roș-albaștrilor a dovedit că știe să lovească mingea cu capul, dar și că are un joc bun de picior.
În altă ordine de idei, cu două săptămâni înaintea duelului decisiv cu Polonia, tricolorii sunt conştienţi de puterea leşilor conduşi de Robert Lewandowski. Alexandru Chipciu susţine că echipa lui Christoph Daum va juca la victorie, chiar dacă pare imposibil ca România să ia trei puncte la Varşovia.
Cu o singură victorie în cinci meciuri disputate în preliminariile Cupei Mondiale din 2018, România are şanse mici să se califice la turneul final din Rusia. Echipa națională ocupă poziția a 4-a, cu 6 puncte, unul mai puțin decât Muntenegru și Danemarca, care se află pe poziția a doua, respectiv a treia. Prima poziție este ocupată de Polonia cu 13 puncte, iar pe ultimele două locuri se află Armenia, cu același număr de puncte ca noi și Kazakhstan cu doar două puncte.
Rezultatele obținute de tricolori în actuala campanie de calificare:
România - Muntenegru 1-1
Armenia - România 0-5
Kazakhstan - România 0-0
România - Polonia 0-3
România - Danemarca 0-0
După Polonia, tricolorii vor mai juca cu Armenia, Muntenegru, Kazakhstan și Danemarca.
Partida dintre Polonia și România se va disputa sâmbătă, 10 iunie, de la ora 21:45. Meciul va putea fi urmărită în format live text pe digisport.ro și m.digisport.ro. Imediat după fluierul final veți putea urmări pe site și cele mai importante faze video.
Clasamentul Grupei E
sursa foto: frf.ro
Etichete: echipa nationala , polonia romania , daum nationala , nita nationala , nita pintilii taru ganea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...