Tricolorii au depăşit frustrarea, după golul primit pe final, cu Franţa: "Am ridicat capul!"
15.06.2016, 10:40Tricolorii au trecut peste eșecul din meciul cu Franța. Chiar dacă recunosc că au fost frustrați după ce au pierdut, printr-un gol primit în minutul 89, jucătorii antrenați de Anghel Iordănescu și-au revenit și așteaptă cu încredere partida cu Elveția.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Bogdan Stancu e de părere că jocul cu Elveția e decisiv în ceea ce privește ieșirea din grupă. Deși o consideră pe Elveția de același nivel cu Franța, tricolorii sunt convinși că se pot impune.
”Am avut o senzație de frustrare, însă am ridicat capul sus. Mai avem două meciuri și dacă vom juca la fel ca în partida cu Franța, cred că ne vom califica. Sper să facem un joc bun și să le descoperim punctele slabe.
Meciul cu Elveția va decide, în mare parte, ce opțiune vom lua noi, pentru că e clar, daca vom pierde șansele de calificare sunt foarte mici, însă dacă vom câștiga putem spera la locul 2 fară probleme. Avem șanse destul de mari să ne calificăm, așa că trebuie să fim concentrați sută la sută la acest meci”, a declarat Bogdan Stancu
De aceeași părere cu autorul golului României în meciul cu Franța sunt și steliștii Nicolae Stanciu și Mihai Pintilii. Jucătorii roș-albaștrilor consideră că o înfrângere cu Elveția va diminua considerabil șansele României de a ieși din grupe.
”Cred că Elveția e mai puternică decât Albania și ne va aștepta un meci foarte greu cu ei. Și albanezii au o echipă bună, dar cred că-i putem învinge. Cel mai important și cel mai greu va fi cu Elveția, pentru că e oarecum decisiv. Dacă obținem un rezultat negativ, șansele noastre se vor micșora. Cu siguranță, meciul cu Elveția va fi mai important și mai greu decât cel cu Albania”, a spus Nicolae Stanciu.
”Ne vor aștepta două meciuri mult mai grele decât cel cu Franța. Elvetia e o echipă foarte bună, cu jucători foarte buni, care joacă în campionate foarte puternice și vom avea un meci foarte greu. Cred că Elveția e cam la același nivel cu Franța. Sper să găsim un punct slab și să marcăm pentru a câștiga meciul. Dacă vom câștiga, vom lua o opțiune serioasă să ieșim din grupe”, a declarat și Mihai Pintilii.
Tricolorii spun că obiectivul echipei naționale la acest Campionat European este ieșirea din grupe, restul urmând a fi un bonus.
”Obiectivul nostru e să trecem de grupe. Dupa ce vom trece, tot ce va ieși, orice meci câștigat va fi ca un bonus, însă ăsta e obiectivul nostru”, a spus Bogdan Stancu, completat de Mihai Pintilii: ”Sper să ieșim din grupe, după aia nu știu unde ne vom opri. Vom întâlni echipe mai bune, va fi mai greu, dar important e să trecem de grupe. După sper și cred că vom putea face o figură frumoasă”.
Programul meciurilor din Grupa României de la Euro:
Vineri 10 iunie
Franţa - România 2-1 (Stade de France - Saint-Denis, 22:00, ora României)
Sâmbătă 11 iunie
Albania - Elveţia 0-1 (Stade Bollaert-Delelis - Lens, 16:00)
Miercuri 15 iunie
România - Elveţia (Parc des Princes - Paris, 19:00)
Franţa - Albania (Stade Velodrome - Marsilia, 22:00)
Duminică 19 iunie
Elveţia - Franţa (Stade Pierre Mauroy - Lille, 22:00)
România - Albania (Stade de Lyon - Lyon, 22:00)
Etichete: romania , euro 2016 , nicusor stanciu , mihai pintilii , bogdan stancu , declaratii tricolori
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...