Torje riscă să piardă locul de titular la națională! "Îi trebuie o echipă care mizează pe el!"
26.05.2014, 00:01Gabi Torje (24 de ani) a semnat cu Udinese în vara lui 2011, dar cariera sa a cunoscut o pantă descendentă în ultimul an, în care a fost împrumutat fără prea mare succes la Espanyol.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Contractul lui cu friulanii expiră în 2015, dar italienii nu par să aibă intenţia de a se baza pe român. Pentru Torje, această vară este una decisivă. Mijlocașul ar alege noua destinaţie în funcție de anvergura echipei, salariul oferit, dar și șansele pe care le are de a deveni om de bază la noua sa formație. Dar Udinese e cea care va decide. Iar italienii sunt dispuşi să-l vândă pe mijlocaşul cu 36 de selecţii la naţională.
„Cei de la Udinese vor să-l vândă, iar ofertele pe care le au pe masă sunt pentru asta. Mai întâi trebuie să se înţeleagă cluburile, apoi eu voi negocia salariul lui Gabi”, declara Cristea Opria în urmă cu câteva luni, într-un interviu acordat pentru Ziarul Ring.
În ultimele două sezoane, mijlocașul lateral a fost împrumutat în Spania, dar ultima experiență, de la Espanyol, nu este dintre cele mai fericite: a jucat doar 6 meciuri ca titular în ultimul campionat și riscă să își piardă statutul dobândit în timp la echipa națională!
AICI, lista celor 23 de jucători convocaţi pentru turneul din Elveţia
Selecționerul Victor Pițurcă nu îi mai garantează fostului dinamovist locul de titular între "tricolori", iar antrenorul are o poziție fermă în privința lui Torje: "Trebuie să joace mai mult!". Într-o conferință de presă, Pițurcă a vorbit despre situația lui Torje, dar și despre motivul pentru care Constantin Nica (Atalanta) nu a fost convocat.
"Torje și Nica n-au fost convocați pentru că pur și simplu n-au jucat la echipele de club. Din păcate, au jucat prea puține meciuri pentru a putea fi convocați. Torje e un jucător de bază al echipei naționale. E foarte important să-și găsească o echipă care să mizeze pe el și să joace. A fost tot timpul convocat, chiar când a jucat mai puțin. Și n-a reacționat cum trebuie la meciul cu Argentina și sigur că acum am renunțat la el", a declarat Piţurcă.
Guidolin a plecat, viitorul lui Torje e în ceață
În cele 12 meciuri jucate în Primera în sezonul recent încheiat, Torje nu s-a evidențiat cu vreo reușită deosebită, iar antrenorul l-a trimis pe teren ca titular doar de șase ori. Nu este certă destinația sa din această vară, dar sunt șanse mari ca timișoreanul să schimbe echipa pentru a patra oară în tot atâția ani. Espanyol a terminat campionatul din Spania pe locul 14. Faptul că antrenorul Francesco Guidolin a plecat de la Udinese îi oferă câteva șanse lui Torje de a continua cu friulanii, care au terminat ultimul sezon din Serie A pe locul 13.
Nica are perspective bune în Italia
Spre deosebire de Torje, care pare că se află într-un "punct mort", Constantin Nica (21 de ani) speră la un sezon mai bun la Atalanta, pentru care a jucat 7 meciuri în Serie A în ultimul campionat. El a avut evoluții apreciate, iar antrenorul Stefano Colantuono îl va păstra în lot.
TRASEUL CARIEREI LUI GABRIEL TORJE
2006: ajunge la Poli Timișoara, de la CFR Timișoara
2008: Dinamo îl cumpără de la bănățeni pentru 2 milioane de euro;
2011: după aproape 100 de meciuri la Dinamo, Udinese plătește pe el 5 milioane de euro;
2012: este împrumutat la Granada, după 21 de meciuri și două goluri în Serie A;
2013: este împrumutat la Espanyol, după 34 de meciuri și 3 goluri în Primera Divison;
2014: sezon cu 12 apariţii în Primera Division;
Etichete: victor piturca , torje , torje udinese , constantin nica , torje romania , torje espanyol
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...