”Tokyotricolorii” sunt obișnuiți cu Olimpiada! Din lotul lui Rădoi fac parte experți la matematică, limba franceză sau chimie
articol scris de Digi Sport13.07.2021, 14:34
Echipa națională a României mai are nouă zile până la primul meci de la Jocurile Olimpice! În timp ce se pregătesc pentru Tokyo, ”tricolorii” lui Mirel Rădoi și-au amintit materiile la care excelau în perioada școlii.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
”Tokyotricolorii” merg pe principiul: Ai carte, ai parte! Unii dintre ei nu doar că au fost preocupați de situația școlară, dar au și participat la Olimpiade. Dacă Tudor Băluță sau George Ganea au performat la matematică, portarul Marian Aioani a fost as la chimie.
”Tokyotricolorii” sunt obișnuiți cu Olimpiada! În timpul școlii, excelau la matematică, limba franceză sau chimie
”Lotul de matematică la nivel înalt e format din Tudor Băluță, Virgil Ghiță, Ștefan Târnovanu și George Ganea! Interesant este că 3 din cei 4 jucători cu participări la olimpiadele de matematică au profil defensiv. A contribuit asta la o apărare ca o ecuație de nerezolvat pentru adversari? Vedem la Tokyo!
Limba franceză: Ștefan Târnovanu “recidivează”! Nu doar că a vrut să învețe mai multe limbi străine, dar chiar a vrut să exceleze! Sunt șanse mări să întâlnim Franța în sferturile de finală ale Jocurilor Olimpice, poate află indicațiile atacanților adverși pe teren.
Limba română: Virgil Ghiță e al doilea tokyotricolor care a făcut “dubla” în timpul școlii! Se vede că seriozitatea și echilibrul din teren se oglindesc și în rezultatele școlare din acei ani, unde făcea “marcaj strâns” și la mate, și la română.
Chimie: Pentru Marian Aioani: tot respectul echipei de comunicare FRF! Compoziția, structura, transformările și combinațiile substanțelor. Oooook. Și ne mai spune că a fost precum un hobby… Marian, ai performat unde mulți s-au făcut de râs. Sigur te-a întărit și asta!
Limba Engleză: Ion Gheorghe se gândea poate încă de pe atunci că în fotbalul englez va face mai ușor diferența prin calitățile lui tehnice speciale. A tras tare la Olimpiadă, acum o face în cantonamentul pentru Jocurile Olimpice!”, se arată în comunicatul Federației Române de Fotbal.
Programul României la Jocurile Olimpice de la Tokyo
Joi, 22 iulie
- Noua Zeelandă – Coreea de Sud (ora locală 17:00, Kashima)
- Honduras – România (ora locală 20:00, Kashima) 14:00, ora României
Duminică, 25 iulie
- Noua Zeelandă – Honduras (ora locală 17:00, Kashima)
- România – Coreea de Sud (ora locală 20:00), Kashima) 14:00, ora României
Miercuri, 28 iulie
- România – Noua Zeelandă (ora locală 17:30, Sapporo) 11:30, ora României
- Coreea de Sud – Honduras (ora locală 17:30, Yokohama)
Componenţa grupelor turneului masculin de fotbal de la JO 2020:
- Grupa A: Japonia, Africa de Sud, Mexic, Franţa
- Grupa B: Noua Zeelandă, Coreea de Sud, Honduras, România
- Grupa C: Egipt, Spania, Argentina, Australia
- Grupa D: Brazilia, Germania, Cote d'Ivoire, Arabia Saudită
Etichete: romania jocurile olimpice , cantonament romania , virgil ghita , tokyotricolori , fotbalisti olimpiada scolara
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...