Exclusiv Susținere pentru Edi Iordănescu și fotbaliștii României: "Nici cu nea 'Piți' nu era un joc spectaculos"
articol scris de Digi Sport23.06.2023, 13:28
România nu a pierdut în primele 4 meciuri din preliminariile EURO 2024, însă jocul primei reprezentative, în special în meciul cu Elveția, a stârnit nemulțumiri printre oamenii de fotbal.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Dorin Goian: "Nici cu nea 'Piți' nu era un joc spectaculos"
Întrebat despre situația echipei naționale, Dorin Goian a avut o opinie fermă, contrară celor apărute în spațiul public în ultimele zile. Fostul fundaș crede că oamenii din fotbalul românesc ar trebui să aprecieze mai mult rezultatele României, mai ales că 'Tricolorii" au început să lege din nou rezultatele pozitive, după mai mulți ani de nereușite.
"Important este să ne calificăm la campionatul european. Eu sunt un antrenor mai eficient,dar, dacă țineți minte, nici cu nea Piți nu era un joc spectaculos, mai ales în fața echipelor mari. Cel mai important este rezultatul.
Faptul că venim după atâția ani de necalificări, haideți să lăsăm puțin spectacolul și să rămânem cu aceste două rezultate importante. La cum am început aceasta campanie, șansele noastre au crescut. Știm cu toții că am avut un noroc mare să obținem acest egal, dar haideți să ne bucurăm", a spus Goian, pentru digisport.ro.
România, pe locul doi după patru etape
Datorită punctului obținut nesperat la Lucerna, România rămâne pe locul doi al grupei I la finalul etapei a patra, cu 8 puncte, două sub liderul Elveția și unul peste Israel, care pare că a rămas singura contracandidată la poziția a doua, care duce la EURO 2024.
În al treilea meci al grupei a fost înregistrată o surpriză, Belarus - Kosovo 2-1, rezultat în urma căruia echipei cu care România a terminat la egalitate acum trei zile i-au scăzut mult șansele să obțină locul doi în grupă.
Kosovo are doar 3 puncte după patru runde, la fel ca Belarus, în timp ce ultima clasată din Grupa I rămâne Andorra, cu un singur punct.
Clasamentul Grupei I, după patru etape
Programul României în preliminariile pentru EURO 2024
9 septembrie 2023
- ora 19:00 | Andorra – Belarus
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Israel, Kosovo – Elveția
12 septembrie 2023
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Kosovo, Israel – Belarus, Elveția – Andorra
12 octombrie 2023
- ora 21:45 | Belarus – ROMÂNIA, Andorra – Kosovo, Israel – Elveția
15 octombrie 2023
- ora 19:00 | Elveția – Belarus
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Andorra, Kosovo – Israel
18 noiembrie 2023
- ora 19:00 | Belarus – Andorra
- ora 21:45 | Israel – ROMÂNIA, Elveția – Kosovo
21 noiembrie 2023
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Elveția, Andorra – Israel, Kosovo – Belarus
25 martie 2023
- Belarus – Elveția 0-5
- Andorra – ROMÂNIA 0-2, Israel – Kosovo 1-1
28 martie 2023
- ROMÂNIA – Belarus 2-1, Kosovo – Andorra 1-1, Elveția – Israel 3-0
16 iunie 2023
- Kosovo – ROMÂNIA 0-0, Belarus – Israel 1-2, Andorra – Elveția 1-2
19 iunie 2023
- Elveția – ROMÂNIA 2-2, Belarus – Kosovo 2-1, Israel – Andorra 2-1
Etichete: romania , echipa nationala , dorin goian , edi iordanescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...