Video Șumudică e de acord cu Daum: ”Alibec nu merită să fie la națională acum. Nu e pregătit 100%”
31.08.2016, 19:42Deși l-a lăudat după meciul tur cu West Ham, când a marcat golul egalizator, Christoph Daum nu l-a convocat pentru partida cu Muntenegru pe golgheterul Astrei, Denis Alibec. Selecționerul german a explicat că atacantul giurgiuvenilor nu este la parametri fizici maximi și de aceea nu a contat pe el pentru acest meci, primul din preliminariile pentru CM 2018.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Marius Șumudică, antrenorul Astrei, îi dă dreptate celui care l-a numit ”prietenul meu”.
”Sunt un antrenor care spune lucrurilor pe nume. Nu ar fi normal să încep să spun acum că Alibec ar merita să fie la națională. Am făcut-o când merita.
În momentul de față, Alibec nu este 100% pregătit. Eu am tras de el, știind calitățile lui și știind că e un jucător care poate face diferența în orice moment al jocului. Nu e la parametri fizici maximi. Eu l-am chinuit și i-am zis: ”Orice s-ar întâmpla, și dacă îți vine să verși, fă-o subtil, că nu te scot. Faci un sacrificiu pentru echipă”. I-am cerut să se chinuie, să facă sacrificii pentru echipă. Pentru mine, jocul e cel mai bun mod de a se antrena. Eu am tras de el”, a povestit Șumi, în direct, prin telefon, la emisiunea Fotbal Club, de la Digi Sport.
”Alibec are ceva ce nu se poate învăța, are un picior stâng fantastic, îşi poate folosi corpul. Și dacă nu este bine pregătit, poate crea ceva”, spunea Daum despre Alibec la finalul meciului Astra-West Ham 1-1, din play-off-ul UEL.
Etichete: nationala , marius sumudica , echipa nationala , romania muntenegru , denis alibec , reactii , selectioner , declaratii , christoph daum , pregatit 100%
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Metrorex propune majorarea tarifelor de călătorie începând cu 1 ianuarie, potrivit unui proiect de...