Exclusiv Strategia lui Rădoi, considerată falimentară de un fost mare internațional: "Totuși, e naționala! Nu poți construi așa"
articol scris de Digi Sport15.10.2020, 16:39
Naționala României a pierdut toate cele trei meciuri din luna octombrie și a ratat prezența la EURO 2020, dar și șansa de a câștiga grupa din Liga Națiunilor.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Mirel Rădoi a insistat în discursul public pe ideea unui joc plăcut ochiului și mai puțin pe cea a obținerii de rezultate imediate, însă strategia selecționerului nu este văzută cu ochi buni de Dorinel Munteanu.
Galerie Foto
Dorinel Munteanu: "Totuși, e echipa națională. Nu poți construi ceva când ai rezultate negative în serie"
Liderul all-time al selecțiilor de la echipa națională spune că Rădoi trebuie să rămână la prima reprezentativă, însă este nevoit să își schimbe strategia și să ofere continuitate unui nucleu de jucători.
"Sunt trei înfrângeri la rând și nu prea avem ce să vorbim. Jocul de aseară a fost mai bun decât celelalte două jocuri. Nu putem fi mulțumiți, dar sub nicio formă nu aș pune în discuție demisia antrenorului. Discuțiile le vor avea cei de la Federație și vor face în așa fel încât să pună pe un drum bun echipa națională.
Mirel susține ideea că sacrifică rezultatul în dauna jocului, dar nu știu ce să spun. Eu nu sunt de aceeași părere cu Mirel. Totuși, este echipa națională. Pentru a obține încrederea jucătorilor în noul sistem pe care vrei să-l implementezi, îți trebuie rezultate pozitive. Nu poți construi ceva când ai rezultate negative în serie. Probabil că e important să se gândească la un nou sistem, dar trebuie ca în acel sistem să ai jucători de o asemenea calitate încât să își poată pună antrenorul în practică ceea ce gândește.
Eu cred că de la primul joc noi am fost prea deschiși. Am încercat să ne impunem jocul, dar cu unele echipe, cum a fost cu Islanda, Norvegia sau Austria, ne-am deschis prea mult, iar aceste echipe ne surprind mult mai ușor decât am crede.
Austria a avut exact aceeași echipă ca în meciul trecut. Noi am făcut prea multe schimbări. Nu poți să-ți dai seama ce calități are un jucător dacă îl bagi 45 de minute, iar apoi stă pe bancă", a declarat Munteanu, în emisiunea Liga Digi Sport.
Mirel Rădoi: "Dacă progresul nu va exista, va trebui să ne gândim la altcineva. Foarte multă lume va fi fericită"
După eșecul cu Austria, scor 0-1, selecționerul a vorbit și despre posibilitatea de a pleca de la naționala României. Rădoi spune că o decizie va fi luată după meciurile din noiembrie, în funcție de rezultatele cu Norvegia și Irlanda de Nord.
"Nu cred că se gândea cineva că Norvegia poate pierde puncte în Irlanda de Nord. Era clar că se vor duce cu moral bun. După cum am simțit jucătorii, ieri, la antrenament, chiar și azi, ne gândeam că va apăra și golul nostru, dar a venit al lor.
În momentul în care ne-am propus locul 1, cu Austria și Norvegia, era clar că ne jucăm șansa, dar era clar că noi nu suntem favoriți. Va trebui să luptăm în continuare, să ne luăm revanșa cu Norvegia, să arătăm în Irlanda de Nord de ce am jucat atât de bine în prima manșă și nu am reușit să câștigăm. Va trebui să apelăm la orgoliul nostru.
Nu știu dacă putem vorbi de reconfirmare. Până în noiembrie va trebui să vedem care sunt progresele, dacă au existat, iar după dubla din noiembrie vom vedea cum vor sta lucrurile. Dacă progresul nu va exista, va trebui să ne gândim la altcineva. Probabil că luna viitoare foarte multă lume va fi mai fericită. Nu știu. Poate vom câștiga cele două partide", a spus Rădoi.
Clasamentul grupei României din Liga Națiunilor
- 1. Norvegia - 9 puncte (golaveraj 11-3)
- 2. Austria - 9 puncte (6-4)
- 3. România - 4 puncte (4-8)
- 4. Irlanda de Nord - 1 punct (2-8)
Programul grupei României din Liga Națiunilor
- 15 noiembrie, ora 21:45: România - Norvegia
- 15 noiembrie, ora 21:45: Austria - Irlanda de Nord
- 18 noiembrie, ora 21:45: Irlanda de Nord - România
- 18 noiembrie, ora 21:45: Austria - Norvegia
Etichete: romania , nationala , dorinel munteanu , austria , mirel radoi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...