Ștefan Radu: “Sufeream când se spunea despre mine că refuz echipa națională“
28.01.2013, 20:30După o perioadă destul de lungă de tăcere, internaționalul român Ștefan Radu (26 de ani) a explicat de ce n-a jucat la echipa națională în ultima vreme, de ce crede că va ajunge să evolueze în Champions League, dar și despre situația de la Dinamo.
Ex-dinamovistul a dat asigurări că n-a inventat accidentările, care i-au blocat accesul la mai multe meciuri ale tricolorilor, dar a și spus că nu-și făcea mari iluzii că ar fi putut juca prea mult, dat fiind faptul că-i avea concurenți principali pe Chivu și Raț.
"Mă supărau într-o vreme declaraţiile unora, care spuneau că mă dau lovit şi nu vreau să vin la lot, neştiind prin ce suferinţă treceam după cîte o accidentare. Au fost spuse multe răutăţi, cu care am început să mă obişnuiesc însă. N-am refuzat niciodată echipa naţională, au existat explicaţii obiective pentru absenţele mele, indiferent ce critici au fost lansate împotriva mea", a spus fundaşul lazial pentru ediția tipărită a “Gazetei Sporturilor“.
Radu este convins că va ajunge să evolueze și-n cea mai importantă competiție europeană intercluburi.
"N-am jucat niciodată în Champions League, meciurile din tururile preliminarie nu se pun. Ştiți cât am alergat la Dinamo pentru obiectivul ăsta, n-a ieşit, dar sunt sigur că-mi voi îndeplini dorinţa cu Lazio. Anul trecut am pierdut la mustaţă locul de Champions League în faţa lui Udinese, acum nu-mi închipui că mai putem rata", a mai spus Radu.
Cât despre Dinamo, lazialul nu înțelege de ce echipa stă așa prost în campionat, deși are un lot valoros.
"Cred că echipei i-ar fi mult mai bine dacă toate energiile astea ar fi îndreptate către rezolvarea problemelor şi stabilitatea clubului. Valori ar avea pentru performanţă: Alexe. Ţucudean, Cosmin Matei, Dănciulescu mai duce lejer doi ani, creierul Cătălin Munteanu. E păcat să fii la 17 puncte de Steaua cu astfel de jucători în lot“, a conchis fundașul român.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Etichete: stefan radu , stefan radu lazio , stefan radu nationala , stefan radu dinamo , stefan radu convocare
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...