Ștefan Radu nu vrea să revină: „Naționala nu intră în calculele lui!”
18.03.2014, 17:43Noul președinte al Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu a încercat să dea o lovitură de imagine prin readucerea lui Ștefan Radu la echipa națională a României.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Burleanu a fost plecat la Roma pentru o discuție decisivă cu fotbalistul lui Lazio, însă tenativa președintelui FRF pare una sortită eșecului, după cum scrie ProSport.
Ștefan Radu își dorește să se concentreze toată atenția pe meciurile lui Lazio și nu ar vrea să revină sub culorile echipei naționale. Mai mult, fundașul se teme de faptul că ar putea să fie huiduit de suporteri, în cazul unor evoluții mai puțin bune.
"Se simte penibil că e chemat de toată lumea. Era uşor să îl refuze pe Piţurcă la telefon, nu a putut să facă acelaşi lucru şi cu preşedintele Federaţiei, de asta a preferat să îi spună că are nevoie de câteva zile în care să se gândească la ce are de făcut. Nu înţelege de ce se tot trage de el. A luat o decizie, a spus care îi sunt priorităţile şi apoi s-a trezit cu Burleanu la club", spun surse apropiate lui Ștefan Radu.
"La prima greşeală va fi huiduit. La a doua i se va cere să lase locul unui alt jucător. Că aşa e în România. Aşa că preferă să fie concentrat pe echipa de club. E într-un moment bun al vieţii lui. Se simte bine la echipa de club, naţionala nu intră în calculele lui acum", au continuat aceleași surse.
Ștefan Radu a jucat 14 meciuri pentru naționala României, ultimul fiind cel de la Budapesta cu Ungaria, scor 2-2, din martie 2013, partidă care a contat pentru preliminariile Mondialului din acest an.
În vârstă de 27 ani, Ştefan Radu s-a lansat în fotbal la Dinamo, de unde a fost achiziţionat de Lazio în 2008, pentru suma de 4,5 milioane euro. El a disputat până acum 157 de meciuri (5 goluri) în toate competiţiile pentru gruparea italiană, cu care a cucerit 2 Cupe ale Italiei (2009 20013), precum şi Supercupa Italiei (2009).
Etichete: stefan radu echipa nationala , burleanu frf , frf stefan radu , burleanu radu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...