Video Exclusiv Stanciu e optimist: "Șansele cu Franța sunt 50-50. Vom scoate un rezultat bun"
02.06.2016, 14:26Nicușor Stanciu e convins că România poate trece de faza grupelor la Campionatul European din Franţa şi a menţionat că scopul jucătorilor echipei naţionale este de a-i face pe suporterii români "fericiţi şi mândri".
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
"Nu ştim de pe acum ce se va întâmpla în Franţa, dar cu siguranţă toţi vom lupta pentru a face o ţară fericită. Cred în această echipă, în tot staff-ul. Şi mai cred că putem să trecem de faza grupelor şi să ne îndeplinim obiectivele. Scopul nostru este să facem toţi românii fericiţi şi mândri de noi. La prima vedere Albania pare cea mai slabă echipă din grupa noastră, dar la un turneu final orice se poate întâmpla. Vom vedea cum vor decurge jocurile", a spus el.
Stanciu este de părere că meciul cu Franţa de la EURO 2016 nu va semăna cu amicalul pierdut în faţa Ucrainei. "Cu siguranţă va fi un meci frumos cu Franţa, un meci de care ai parte o singură dată în viaţă având în vedere că este şi cel de deschidere. În opinia mea şansele în această partidă sunt 50-50 la sută. Am văzut că şi ei au ceva probleme de lot, că s-au accidentat ceva jucători care au fost înlocuiţi. Pe noi nu va fi nicio presiune şi cred eu că vom scoate un rezultat bun. Nu ştiu dacă trebuie schimbat ceva la noi după înfrângerea cu Ucraina. Acela a fost un meci amical, unul de pregătire. Cu siguranţă partida cu Franţa nu va fi precum cea cu Ucraina. Într-adevăr, au fost ceva greşeli acolo, de aceea am şi primit acele goluri, dar împotriva Franţei vom fi şi mai concentraţi. Vom avea mai mult timp să pregătim jocul şi sunt convins că nu vom lua multe goluri (n.r. - în meciul cu Franţa)", a explicat jucătorul.
Mijlocaşul susţine că este o mare onoare să se afle în lotul de 23 de jucători ales de selecţionerul Anghel Iordănescu pentru EURO 2016. "Sunt destul de uşurat acum că fac parte din lotul pentru EURO. Într-un fel mă aşteptam să fiu convocat pentru că am avut evoluţii bune şi mă bucur să fiu printre cei 23. Nu am emoţii, sunt entuziasmat şi fericit că voi avea ocazia să joc acolo. Este o mare onoare pentru mine. Nu credeam că voi avea şansa vreodată să joc la un Campionat European. Sunt încă destul de tânăr şi trebuie să continui pe aceeaşi linie şi să cresc de la meci la meci", a menţionat mijlocașul Stelei.
Întrebat ce părere are despre faptul că Alexandru Maxim, principalul său concurent pentru tricoul cu numărul 10 al primei reprezentative, nu face parte din lotul pentru EURO, Stanciu a răspuns: "Nu e treaba mea să comentez deciziile selecţionerului. Maxim nu fusese chemat pe postul meu, ci pe cel de mijlocaş stânga. Îmi pare rău pentru el şi pentru toţi cei care au fost lăsaţi acasă. Am fost 28 şi era clar că cineva trebuia să rămână. A fost decizia selecţionerului şi nu pot să comentez eu despre acest lucru".
România, care va juca la EURO 2016 contra Franţei (10 iunie), Elveţiei (15 iunie) şi Albaniei (19 iunie), va mai disputa un meci de pregătire pentru turneul final din Franţa, pe 3 iunie, pe Arena Naţională din Bucureşti, cu selecţionata Georgiei.
AGERPRES
Etichete: nicusor stanciu , romania franta , stanciu euro 2016 , stanciu romania franta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Metrorex propune majorarea tarifelor de călătorie începând cu 1 ianuarie, potrivit unui proiect de...