SPECIAL Veteranul Gabor Kiraly întâlnește România pentru a cincea oară
19.03.2013, 10:50Ungaria se pregătește pentru partida cu România, din preliminariile CM 2014, iar în poartă poate miza din nou pe goalkeeper-ul de 36 de ani, Gabor Kiraly.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Kiraly este singurul om din lotul Ungariei care a prins și ultimele patru meciuri oficiale dintre România și Ungaria, în care s-au înregistrat două victorii pentru tricolori și două rezultate de egalitate.
În preliminariile pentru Euro 2000, Ungaria și România au încheiat la egalitate la Budapesta, scor 1-1, după golurile marcate de Hrutka, respectiv Moldovan.
În meciul retur, Kiraly a plecat învins de pe stadionul Steaua. România s-a impus cu 2-0, goluri Adrian Ilie și Dorinel Munteanu. A fost meciul în care Gică Hagi a avut o prestație excelentă, după ce a fost convins de Adrian Păunescu să renunțe le gândul retragerii.
România și Ungaria s-au întâlnit și în preliminariile pentru Campionatul Mondial 2002. Kiraly a fost din nou în poarta maghiarilor, dar a încasat patru goluri în cele două meciuri. La București, tricolorii au învins cu 2-0 după dubla lui Marius Niculae, iar la Budapesta scorul s-a repetat, fostul dinamovist marcând din nou, alături de Adrian Ilie.
Gabor Kiraly încearcă să obțină vineri primul succes împotriva tricolorilor. Ajuns la 36 de ani, Kiraly este titular acum în poarta formației TSV 1860 Munchen, aflată acum pe locul 6 în Zweite Bundesliga. El a primit în acest sezon 22 de goluri, printre cele mai puține din liga a doua germană.
Kiraly a fost considerat cel mai bun fotbalist maghiar în 1998, 1999, 2000 și 2001 și a fost cel mai bun portar din Bundesliga în sezonul 1997-1998. El este din 2009 la TSV 1860 Munchen, însă cea mai bună perioadă a avut-o la Hertha Berlin, pentru care a apărat între 1997 și 2004.
Kiraly ar putea să fie din nou titular împotriva României, selecționerul Egervari Sandor având la dispoziție și opțiunile Bogdan Adam (Bolton) și Megyeri Balazs (Olympiakos).
Față de ultimul meci direct din 2001, doar Mutu și Kiraly mai sunt în loturile României, respectiv în cel al Ungariei.
26
este numărul meciurilor în care a apărat Kiraly în acest sezon. El a fost titular în toate partidele pentru TSV 1860 Munchen.
Ungaria - România este LIVE TEXT pe digisport.ro, vineri, de la ora 21:30.
Etichete: hagi , romania , marius niculae , ungaria , budapesta , hertha berlin , tsv 1860 munchen , kiraly , adrian ilie
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...