Video Exclusiv ”Singurul care m-a ’trădat’ e Dănciulescu!”. Mihai Stoichiță, mândru de perioada petrecută la Steaua
11.10.2019, 11:13Mihai Stoichiță (65 de ani), președintele Comisiei Tehnice din cadrul FRF, a vorbit despre atmosfera de la naționala de tineret, în comparație cu cea de la echipa mare, dar și-a adus aminte, cu plăcere, și de generația de fotbaliști pe care a avut-o la Steaua, în anii ’90. Mai toți foștii săi elevi de atunci au devenit antrenori, cu excepția lui Ionel Dănciulescu, care a preferat managementul sportiv.
Tehnicianul a și glumit pe seama deciziei fostului mare atacant: ”M-a trădat!”.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
”Nu putem spune că există diferențe de atmosferă între vestiarul echipei naționale de seniori și cel de tineret. Sigur, la cei mici există mai multă emulație, pentru că acolo au apărut mai mulți jucători care sunt pentru prima dată la U21.
Emoțiile sunt mai mari, așa că trebuie să fii atent cum te duci la ei, trebuie să preiei din presiune. Tocmai de aceea, cu acordul lui Mirel, mă duc și vorbesc cu ei”, a spus Mihai Stoichiță, prezent în studioul emisiunii Digi Sport Matinal.
Mihai Stoichiță: ”Stai nițel, că v-am zis pe voi ciobănașilor. Urmează mecanica fină!”
Oficialul FRF spune că este foarte important să stii să gestionezi un vestiar format din foarte mulți tineri, cu vârste cuprinse între 19 și 21 de ani, și a dat un exemplu din perioada pe care a a petrecut-o la Steaua, dinaintea Campionatului European din 1998, când a fost antrenor principal.
”Eu, din echipa pe care am avut-o la Steaua, aș putea face o echipă de antrenori. Aveam atunci numai copii, cu vârste de 19, 20 și 21 de ani, vreo 9, care jucau titulari în jurul lui Lăcătuș, Răchită, Matei, Rotariu, Ritli. Ei bine, din cei de atunci îmi pot face o echipă de antrenori: Ritli, antrenor la Satu Mare, Baciu, Miu, Răchită, Reghecampf, Matei, toți sunt antrenori”, a spus Stoichiță, întrerupt de Marius Baciu, prezent de asemenea în studio: ”Lincar e și el antrenor!”.
”Stai nițel, că v-am zis pe voi ciobănașilor, pe apărători. Trec acum la mecanica fină: Lincar, Rotariu, Roli Naghy, Roșu. Singurul care m-a trădat și care n-a vrut să se facă antrenor este Dănciulescu. A, și mai e și Ciocoiu.
Dar, Danciu nu a vrut el, a cotit-o spre administrativ. Poate că înaintașii sunt mai puturoși, nu stau în stres”, a mai spus Stoichiță, la Digi Sport.
Etichete: ionel danciulescu , mihai stoichita , preliminarii euro 2021 , romania u21-ucraina u21 3-0
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...