Selecționerul Sloveniei: "Naţionala României reprezintă un adversar puternic pentru oricine"
12.08.2012, 16:50Selecţionerul Sloveniei, Slavisa Stojanovici, a declarat că naţionala României, adversara din meciul amical de la Ljubljana, este o echipă nouă şi valoroasă, calităţile tehnice şi disciplina maximă impusă de antrenorul Victor Piţurcă transformând-o într-un adversar puternic:
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"În ultimii doi ani, românii şi-au consolidat poziţia, echipele lor de club participă cu regularitate în Liga Campionilor şi Liga Europa, unde au obţinut rezultate bune. Echipa României este una nouă, bună, are o dimensiune complet nouă. Selecţionerul lor solicită disciplină maximă, responsabilitate, iar dacă adăugăm calităţile tehnice pe care le au jucătorii români, ajungem la concluzia că naţionala României reprezintă o echipă bună, un adversar puternic pentru oricine. Am văzut meciul pe care România l-a câştigat în faţa Elveţiei, e într-adevăr o echipă de bună calitate, un adversar potrivit pentru ce ne propunem în acest amical."
Tehnicianul sloven a afirmat că nu are foarte mult timp la dispoziţie pentru a pregăti partida cu România.
"Niciodată nu e timp suficient, înaintea jocului cu românii vom avea doar două antrenamente. Oricum, vom încerca să ne ridicăm la un nivel suficient de ridicat înainte de startul campaniei de calificare la CM 2014."
Meciul amical Slovenia - România este programat miercuri, 15 august, de la ora 21.45, pe stadionul Stozice din Ljubljana.
Etichete: nationala romaniei , amical slovenia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...