Selecționerul Daum: ”Poate ar trebui să renunțăm la numărul 10” Ce spune de Budescu
06.06.2017, 14:27Selecţionerul Christoph Daum spune că presiunea care ”atârnă” pe umerii celui care poartă tricoul de joc cu numărul 10 este una mare. Germanul spune că presiunea ar dispărea dacă ar retrage numărul purtat în trecut de Gheorghe Hagi.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Germanul de 63 de ani de la cârma naționalei este de părere că tricoul cu numărul 10 ar trebui retras din cauza presiunii pe care o pune pe umerii fotbalistului care îl îmbracă, dar și că în țara lui nu există această noțiune. Daum i-a dat drept exmplu pe Cruyff și pe conaționalul său, Franz Beckenbauer.
”Poate ar trebui să renunțăm la numărul 10, nu supraevaluăm un număr, gândiți-vă că dacă realitatea este așa cum o spuneți dvs. o să dezavantajeze un fotbalist. Hagi a fost un fotbalist grandios, un nume important în România, dar să ne gândim la olandezi care nu au mai avut un jucător mare de la Cruyff încoace sau Germania unde a fost Beckenbauer. Noi, în Germania, nu legăm un fotbalist de numărul de pe tricou”, a spus selecționerul.
Cu doar şase puncte după cinci partide, România mai păstreaz doar şanse teoretice de calificare la Mondialul din Rusia, însă o eventuală victorie la Varşovia ar putea să schimbe calculele. Chipciu admite că succesul va fi greu de obţinut, însă tricolorii sunt pregătiţi să facă tot ce depinde de ei pentru a se întoarce la Bucureşti cu cele trei puncte.
”Sunt dezamăgit de ce am întâlnit în Liga I”
În același timp, odată ce a ajuns în România, în calitate de selecționer al tricolorilor, Daum a spus că se aștepta la altfel de condiții, dar și echipe care el le cunoștea dinainte i-au lăsat un gust amar. Germanul de 63 de ani este convins că doar cu o muncă depusă pe mai mulți ani, România va ajunge să facă performanță. ”Toți antrenorii din Liga I fac tot ceea ce pot în condiții precare. Sunt dezamăgit de ce am întâlnit la nivelul Ligii I. Steaua, Dinamo, Rapid au fost echipe mari, Craiova, Timișoara, echipe care au jucat la nivel internațional. România învingea Germania în urmă cu mai mulți ani. Este un rol mare și presupune angajamente serioase din partea mea proeictul acesta de la naționala României. Trebuie să vedem că este un proces de viitor. Lucrăm la toate nivelele și vrem rezultate la tot nivelul fotbalului românesc să ajungem să ne batem cu echipe importante din vest, bineînțeles nu cum sunt Real Madrid sau Barcelona. Credem că facem primii pași importanți, văd condițiile care s-au îmbunătățit în tot acest proces. Noi ca echipă națională credem în fotbaliștii pe care îi avem și lucrăm împreună”, a mai adăugat selecționerul.
Christoph Daum a anunţat lotul României pentru meciul decisiv cu Polonia, iar din el lipsesc Constantin Budescu şi Steliano Filip, jucători care s-au arătat contrariaţi de decizia germanului. Selecționerul a spus că fotbalistul are ușile deschide la națională, odată ce va pune în practică ce i-a cerut. ”Am discutat cu Budescu mai demult, i-am spus asupra lucrurilor la care trebuie să lucreze, de îndată ce va lucra la aceste chestii, va fi în atenția echipei naționale. Budescu va afla toate lucrurile de la mine personal, nu prin intermediul mass-media. El știe ce are de făcut, trebuit să o arate, să o pună în practică și imediat va fi convoat la echipa națională. Are potențial”, a conchis tehnicianul.
Lotul României pentru meciurile cu Polonia și Chile
Portari: Ciprian Tătărușanu, Costel Pantilimon, Florin Niță, Silviu Lung Jr.
Fundași: Romario Benzar, Bogdan Țîru, Vlad Chiricheș, Cristian Săpunaru, Cosmin Moți, Dragoș Grigore, Alin Toșca, Iasmin Latovlevici, Cristian Ganea
Mijlocași: Sergiu Hanca, Răzvan Marin, Eric Bicfalvi, Mihai Pintilii, Nicolae Stanciu, Alexandru Chipciu, Bogdan Stancu, Alexandru Băluță
Atacanți: Dorin Rotariu, Gheorghe Grozav, Florin Andone, Denis Alibec, Andrei Ivan
Lista adițională: Valerică Găman, Alexandru Mățel, Florin Gardoş, Adrian Popa, Claudiu Keșeru.
Rezultatele obținute de tricolori în actuala campanie de calificare:
România - Muntenegru 1-1
Armenia - România 0-5
Kazakhstan - România 0-0
România - Polonia 0-3
România - Danemarca 0-0
După Polonia, tricolorii vor mai juca cu Armenia, Muntenegru, Kazakhstan și Danemarca.
Partida dintre Polonia și România se va disputa sâmbătă, 10 iunie, de la ora 21:45. Meciul va putea fi urmărită în format live text pe digisport.ro și m.digisport.ro. Imediat după fluierul final veți putea urmări pe site și cele mai importante faze video.
Etichete: hagi , echipa nationala , daum , 10%
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...