Săpunaru, despre atuurile naționalei. Ce spune despre fostul său antrenor, Villas-Boas
26.01.2016, 20:48Naţionala României se remarcă prin "forţa grupului" şi "liniştea din jurul echipei", susține Cristian Săpunaru. Prezent alături de ceilalţi "tricolori" în stagiul de pregătire din Turcia, fostul jucător al Rapidului a oferit un interviu pentru site-ul oficial al FRF.
Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
Întrebat care sunt punctele forte ale actualei echipe naţionale, fotbalistul Pandurilor Târgu Jiu a răspuns: "Forţa grupului, pe care au remarcat-o mulţi. Şi liniştea din jurul echipei. Adică atmosfera de la lot plus liniştea asigurată dincolo de zona tehnică, dinspre toţi factorii".
Despre tinerii din Liga I convocaţi de Anghel Iordănescu pentru acest stagiu de pregătire, el a spus că "cei mai mulţi pot ajuta echipa naţională chiar şi acum". Cristi Săpunaru a vorbit și despre "Centrele de Excelenţă": "o idee foarte bună, pentru că acţionează în zona în care ne doare cel mai mult".
Săpunaru se vede dând cel mai bun randament pe partea dreaptă a apărării: "Acum, la nivel de randament, cred că postul de fundaş dreapta mă avantajează. Pe locul doi ar fi cel de fundaş central".
Jucătorul a mărturisit că toţi tehnicienii cu care a lucrat în străinătate "au contat mult" pentru el, dar cel mai important a fost Andre Villas-Boas, ce i-a fost antrenor la FC Porto. "La nivelul jocului meu, dincolo de relaţia personală, cred că cel mai important a fost Villas-Boas. Cu el am câştigat în acelaşi sezon titlul în Portugalia, Cupa, Supercupa şi Europa League! De fapt, cred că şi evoluţia lui ulterioară ca tehnician spune multe", a afirmat Săpunaru.
El a adăugat că dintre antrenorii pe care i-a avut în Liga I, a fost "foarte ataşat de Cristiano Bergodi".
În încheiere, el i-a urat sănătate fostului internaţional Dănuţ Lupu, care a fost unul "dintre idolii copilăriei" sale. Fostul mijlocaș al Rapidului are mari probleme de sănătate, fiind internat la Institutul Matei Balș.
Sursa foto: frf.ro
Etichete: sapunaru romania , sapunaru nationala , sapunaru pandurii
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Jurnaliștii ruși de la „Sistema” - echipa de investigații din cadrul redacției ruse a Europei...