Exclusiv S-a exclus de unul singur de pe lista cu posibilii selecționeri ai României, în direct la TV: "Nu există!"
articol scris de Digi Sport17.07.2024, 22:26
Echipa națională a României a rămas fără selecționer după finala EURO 2024 (14 iulie), dată la care contractul lui Edi Iordănescu (46 de ani) a expirat.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Antrenorul le-a transmis celor de la FRF, la întâlnirea de săptămâna trecută, că a decis să nu își prelungească înțelegerea. Astfel, dacă nu apare o răsturnare neașteptată de situație, cei de la Casa Fotbalului vor trebui să înceapă căutările pentru un succesor.
Daniel Pancu a anunțat că e imposibil să devină selecționerul României, cel puțin pentru moment
Printre numele vehiculate a apărut și cel al lui Daniel Pancu (46 de ani). La momentul actual selecționer la naționala U21 a României, fostul atacant a ținut să dezmintă categoric scenariul trecerii la echipa mare.
"Nu există! E imposibil în momentul de față, crede-mă. Efectiv nu am cum să antrenez, în primul rând. Nu am licență. Nu e doar asta! A fost Rădoi (n.r. selecționerul României fără licență PRO), dar erau alte vremuri.
Îmi doresc la un moment dat, dar, acum, iți spun eu că e imposibil. Nu am auzit nimic (n.r. despre alti candidați).
Paradoxal, echipa va fi mai bună. Dar un înlocuitor de genul lui Iordănescu va fi foarte greu de găsit. Îmi permit să îmi spun și eu punctul de vedere. Cu siguranță vor aduce pe altcineva, dacă pleacă Iordănescu, dar poate nu pleacă", a declarat Pancu, la Fotbal Club.
Răzvan Burleanu refuză să renunțe la Edi Iordănescu
Deși contractul a expirat, nu a fost făcut niciun anunț oficial și chiar s-a lăsat senzația că Iordănescu jr. este cel care trage de timp, fără să fie clar de ce.
Totuși, din informațiile Digi Sport, Răzvan Burleanu este cel care încă mai speră să-l convingă pe Iordănescu să continue.
Speranța președintelui FRF e că după ce se va relaxa alături de familie în vacanța în care a plecat și se va deconecta de toate informațiile vehiculate în media de la noi, Edi va reveni la sentimente mai bune.
Chiar dacă acest lucru blochează orice altă negociere cu candidații vizați să-i ia locul, Burleanu dorește atât de mult să fie același selecționer încât lungește perioada la maximum posibil.
La revenirea din Germania, Burleanu a părut sigur pe sine și a precizat că într-o săptămână se va ști sigur. Termenul a fost, însă, depășit și perioada încă se va prelungi.
Etichete: romania , daniel pancu , edi iordanescu , selectioner romania , edward iordanescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...