România va lua bani frumoşi de la Dubai pentru un amical cu Emiratele Arabe Unite
10.10.2017, 13:30Nici România, nici Emiratele Arabe Unite nu au reuşit să se califice la turneul final al Campionatului Mondial din Rusia, iar luna viitoare lotul antrenat de Cosmin Contra s-ar putea deplasa la Dubai pentru un "amical" cu naţionala din Golf.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Pentru acest joc, federaţia ar primi între 300.000 şi 500.000 de euro, plus acoperirea tuturor cheltuielilor legate de deplasare.
În aceeaşi perioadă, "tricolorii" lui Contra vor evolua şi într-un al doilea meci de verificare, de data aceasta cu una dintre echipele calificate la turneul final al Campionatului Mondial din 2018.
Intenţia celor de la Casa Fotbalului este să ajungă la un numitor comun cu o naţională puternică de genul Germaniei, Angliei, Portugaliei sau Spaniei. Oricum, totul se va definitiva spre finalul săptămânii, după ce se va şti clar cine merge la CM.
În cazul în care unul dintre jocuri ar fi în România, cel mai probabil acesta s-ar juca la Craiova, pe stadionul care va fi inaugurat până la finalul actualei luni. Stadionul al cărui nume încă nu a fost stabilit reprezintă cea mai modernă arenă de care ar dispune România.
Peste 50 de milioane de euro a costat stadionul de 30.000 de locuri din Craiova.
VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: contra , amical romania emirate , romania emiratele arabe unite , romania amicale noiembrie , romania meci craiova , romania amical dubai
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...