România U21 - Irlanda de Nord U21 | Anghel Iordănescu: "Avem o nouă generaţie talentată!" Ce spune de naţionala lui Contra
14.10.2019, 22:58România U21 - Irlanda de Nord U21 | Anghel Iordănescu i-a încurajat pe tricolorii lui Mirel Rădoi pe stadionul care-i poartă numele şi a aplaudat victoria cu 3-0 în faţa Irlandei de Nord. Fostul selecţioner crede că naţionala de tineret are din nou o echipă promiţătoare după cea care a ajuns în semifinale la EURO 2019 din Italia.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
"O victorie categorică, clară, un meci frumos, tineretul a impresionat mai ales în partea a doua, e drept, am avut şi avantajul omului în plus. Sunt 3 puncte importante, s-au apropiat de Danemarca şi Finlanda, sper să ajungă în top pentru că şi asta e o generaţie talentată. Meritul principal îl are Viitorul, Gică Hagi", au fost primele impresii ale lui Anghel Iordănescu.
Cel care purta naţionala în sferturi la World Cup 94 aşteaptă acum ca George Puşcaş, Ianis Hagi şi Florinel Coman să-şi demonstreze valoarea şi la prima reprezentativă.Anghel Iordănescu nu se miră de faptul că selecţionerul Cosmin Contra este criticat, chiar şi după o victorie cu 3-0 în Feroe.
"Deja la echipa mare au fost promovaţi câţiva jucători buni, să sperăm că vor confirma contra Norvegiei. Clar că va fi un meci greu, trebuie să ne creăm ocazii, trebuie să marcăm. Să sperăm că marcăm mai repede decât în Feroe. Atât timp cât jocul scârţâie sau rezultatele nu apar, antrenorul va fi criticat," a spus Iordănescu.
România - Norvegia | Tricolorii sunt pregătiți de meciul cu nordicii
Cosmin Contra s-ar mulțumi și cu o victorie la limită împotriva Norvegiei și susține că tricolorii sunt pregătiți de partida cu nordicii.
”Mă aștept la un meci foarte greu. Suntem pregătiți din toate punctele de vedere, ne-am antrenat foarte bine, am încredere în jucătorii mei și sperăm ca mâine să facem un meci foarte bun și să câștigăm”, a mai spus Contra.
Selecționerul nu a fost surprins de remiza pe care nordicii au obținut-o cu Spania, scor 1-1.
”Nu m-a surprins egalul cu Spania, au făcut un meci foarte bun. Schimbările au dat roade”, susține Contra.
Etichete: cosmin contra , anghel iordanescu , mirel radoi , romania norvegia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...