România U21 - Armenia U21 2-0. ”Tricolorii mici” obțin prima victorie din preliminariile Campionatului European 2025
articol scris de Digi Sport13.10.2023, 22:21
Echipa națională a României U21 a învins-o pe selecționata Armeniei U21, scor 2-0, pe stadionul Giulești, în Grupa E din preliminariile Campionatului European de tineret din 2025.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Golurile din acest meci au fost marcate de Cătălin Vulturar (minutul 37) și Ștefan Baiaram (minutul 80).
În urma acestui rezultat, selecționata condusă de Daniel Pancu (46 de ani) a obținut prima victorie din preliminariile EURO 2024.
România U21 - Armenia U21 2-0
Min. 90+2: Final de meci!
Min. 80: Gool România U21! Popescu execută un corner pe colțul lung, portarul Armeniei iese greșit pe centrare, iar Baiaram introduce mingea în poarta goală.
Min. 69: Ocazie Armenia U21! Tarakhchyan șutează puternic de la aproximativ 20 de metri direct în bara din stânga porții lui Sava.
Min. 63: Ocazie România U21! Popescu scapă singur cu portarul, șutează pe jos din apropierea porții, dar Matinyan respinge în corner.
Min. 46: A început repriza a doua!
Min. 45+1: Pauză!
Min. 38: Gool România U21! Popescu execută un corner, iar Vulturar, aflat la colțul scurt, deviază mingea în poarta armenilor cu o lovitură de cap.
Min. 36: Ocazie România U21! Vulturar șutează puternic de la aproximativ 25 de metri, dar Matinyan respinge cu dificultate în corner.
Min. 27: Ocazie România U21! Rareș Ilie primește un balon în interiorul careului de la Popescu, șutează pe jos la colțul scurt, dar Matinyan respinge cu piciorul în lateral.
Min. 23: Ocazie România U21! Pantea centrează în careu, iar Rareș Ilie reia din prima din centrul careului puțin pe lângă poarta lui Matinyan.
Min. 15: Ocazie România U21! Popescu execută un corner, Vulturar deviază mingea cu capul, iar Rareș Ilie trimite, de asemenea, cu capul puțin pe lângă poarta armenilor.
Min. 1: A început partida!
Clasamentul Grupei E de la CE 2025
Echipele de start
România U21: Sava - Pantea, Ignat, M. Ilie, Amzăr - Corbu, Vulturar, Grameni - Mazilu, Popescu, R. Ilie
Rezerve: Baiaram, Burnete, Buta, Hindrich, F. Ilie, Mihai, Oroian, Panoiu, Pașcalău
Antrenor: Daniel Pancu
Armenia U21: Matinyan - Mnatsakanyan, Muradyan, Simonyan, Aventisian - Avanesyan, Piloyan - Alaverdyan, Iskenderian, Tarakhchyan - Nalbandyan
Rezerve: Bagrintsev, Darbinyan, Galstyan, Harutyunyan, Hovhannisyan, Manukyan, Minasyan, Nikoghosyan, Vardanyan
Antrenor: Marek Azatyan
În prezent, România U21 se află pe locul al 5-lea în Grupa E, cu niciun punct acumulat după primul meci (pierdut de ”Tricolorii” mici cu scorul de 2-3, în deplasare, în fața Albaniei), în timp ce Armenia U21 ocupă poziția a 6-a (ultima), cu niciun punct (au pierdut, pe teren propriu, în fața Albaniei, scor 1-2, și în fața Muntenegrului, scor 0-1).
Între cele două selecționate s-au consumat până acum 4 meciuri directe, iar rezultatele înregistrate pe teren au fost de partea României, care a reușit să câștige toate cele 4 dispute.
- 3-2, în deplasare, în septembrie 2015
- 3-0, pe teren propriu, în iunie 2015
- 2-0, pe teren propriu, în iunie 2005
- 5-0, în deplasare, în noiembrie 2004
Lotul României U21 pentru meciurile cu Armenia și Finlanda:
PORTARI: Răzvan Sava (CFR Cluj), Otto Hindrich (CFR Cluj), Alexandru Roșca (CSC Șelimbăr);
FUNDAȘI: Alexandru Pantea (FCSB), Darius Oroian (Sepsi OSK), Cristian Ignat (Mioveni), Răzvan Pașcalău (Lecce / Italia), Gabriel Buta (FCU 1948 Craiova Fotbal Club), Matei Ilie (CFR Cluj), Ștefan Ștefanovici (Poli Iași), Costin Amzăr (Dinamo);
MIJLOCAȘI: Marius Corbu (Akademia Puscas / Ungaria), Cătălin Cîrjan (FC Rapid 1923), Cătălin Vulturar (Lecce / Italia), Aurelian Ciuciulete (Unirea Dej), Constantin Grameni (Farul Constanța), Luca Mihai (CFR Cluj), Ștefan Baiaram (Universitatea Craiova), Rareș Ilie (Lausanne / Elveția), Octavian Popescu (FCSB);
ATACANȚI: Adrian Mazilu (Farul Constanța), Filip Ilie (Universitatea Cluj), Rareș Burnete (Lecce / Italia).
Etichete: romania u21 , armenia u21
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...