Foto România - Olanda 0-3. Gakpo și Malen au încheiat aventura ”Tricolorilor” la EURO 2024
articol scris de Digi Sport02.07.2024, 20:50
România a fost învinsă de Olanda, scor 0-3, în optimi la EURO 2024, iar băieții antrenați de Edi Iordănescu au părăsit competiția din Germania.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
- Meciul România - Olanda a putut fi urmărit în format LIVE TEXT, pe site-ul digisport.ro și în aplicația Digi Sport, de abonații Digi România.
România - Olanda 0-3. Mulțumim, ”Tricolori”!
Galerie Foto
România a început extrem de bine meciul și a avut primele ocazii, însă olandezii au reușit să deschidă scorul la chiar prima situație importantă a lor, prin Gakpo. La pauză s-a intrat cu scorul de 1-0 pentru naționala lui Ronald Koeman, iar băieții pregătiți de Edi Iordănescu au încercat să restabilească egalitatea, însă, din păcate, nu și-au mai creat nicio șansă importantă.
Donyell Malen a fost introdus la pauza meciului, iar schimbarea s-a dovedit una extrem de inspirată, întrucât olandezul a punctat de două ori (83 și 90+3) și a stabilit rezultatul final.
În sferturi, ”Portocala Mecanică” va întâlni câștigătoarea duelului Austria - Turcia.
Min. 90+4: Final de meci. Olanda s-a impus cu scorul de 3-0, iar aventura României la EURO 2024 s-a terminat în optimi! Totuși, scorul de pe tabelă nu a reflectat diferența din teren.
Min. 90+3: Malen a mai punctat o dată și a făcut ”dubla”.
Min. 90: De la margine au fost arătate patru minute de prelungire.
Min. 88: Darius Olaru a fost introdus în locul lui Nicolae Stanciu.
Min. 83: Olandezii au dus scorul la 2-0 prin Malen, după o greșeală în apărarea noastră.
Min. 81: Nicolae Stanciu a văzut cartonașul galben pentru proteste.
Min. 80: Ocazie Olanda! Gakpo a șutat din interiorul careului, dar Racovițan a reușit să respingă în corner.
Min. 78: Denzel Dumfries a văzut cartonașul galben pentru tragere de timp.
Min. 73: Ocazie uriașă pentru Olanda! Din 6 metri, Veerman a trimis milimetric pe lângă bara din stânga porții lui Niță.
Min. 71: Triplă schimbare efectuată de Edi Iordănescu! Au intrat Alibec, Mihăilă și Cicâldău, iar de pe teren au ieșit Drăguș, Ianis Hagi și Marius Marin!
Min. 68: Ocazie pentru Olanda! Depay a trimis pe sub zid, din lovitură liberă, însă balonul a trecut puțin pe lângă bară.
Min. 67: Cartonaș galben pentru Marius Marin, după ce l-a faultat pe Xavi Simons în marginea careului. Românul nu va putea juca în sferturi, în cazul în care România se va califica.
Min. 64: Gol anulat pentru Olanda! Gakpo a trimis mingea în poartă, însă acesta s-a aflat în poziție de ofsaid în momentul în care a primit mingea de la Mallen.
Min. 62: Ce paradă a reușit Niță!!! Portarul român a respins șutul lui Gakpo.
Min. 58: Van Dijk a lovit cu capul o centrare venită din corner, însă a lovit doar bara.
Min. 57: Reijnders a șutat din afara careului, însă pe lângă poartă.
Min. 54: Dumfries a cerut penalty, după ce a fost ținut ușor de Ianis Hagi, însă arbitrul a lăsat jocul să continue.
Min. 53: Emoții mari pentru Români! Depay a fost foarte aproape de a înscrie după o bâlbâială în careul nostru, dar Niță a reușit să prindă mingea în cele din urmă.
Min. 49: Reijnders a avut o pătrundere spectaculoasă, dar Racovițan a blocat excelent șutul.
Min. 48: Nicolae Stanciu a centrat din lovitură liberă, dar Verbruggen a respins și a îndepărtat pericolul.
A început repriza a doua! Mallen a intrat în locul lui Bergwijn.
Pauză! ”Portocala Mecanică” conduce la pauză cu scorul de 1-0.
Min. 45+1: Ocazie România! Drăguș a șutat din afara careului, dar doar în brațele lui Verbruggen.
Min. 43: Ocazie Olanda! Racovițan a pierdut un duel cu Dumfries, iar mingea a ajuns ulterior la Xavi Simons, care a șutat puțin pe lângă.
Min. 42: Depay a încercat să înscrie direct din corner, însă a trimis mult pe lângă.
Min. 37: Mogoș a avut nevoie de schimbare, iar în locul său a fost introdus Racovițan. Andrei Burcă a fost trimis pe postul de fundaș stânga.
Min. 34: Vasile Mogoș nu poate continua și va fi schimbat cu Racovițan.
Min. 32: Dumfries are o intrare extrem de dură la Vasile Mogoș, care s-a prăbușit pe teren. Fundașul și-a prezentat scuzele, dar apărătorul român a fost tamponat violent.
Min. 27: Radu Drăgușin are o intervenție excelentă la acțiunea ofensivă a olandezilor cu Depay în prim-plan.
Min. 20: Gol Olanda! Gakpo a deschis scorul, după ce l-a depășit pe Andrei Rațiu și a șutat la colțul scurt.
Min. 14: Ce ocazie pentru România!!! Dennis Man a avut o incursiune în marginea careului, însă a șutat milimetric peste poartă.
Min. 11: Simons l-a căutat pe Depay cu o pasă în careu, dar Niță a avut o intervenție excepțională. Ulterior, de la margine a fost semnalizată poziția de ofsaid.
Min. 6: Xavi Simons a trimis un șut către poarta lui Niță, dar acesta intervine fără probleme.
Min. 3: Meciul a fost întrerupt. Ianis Hagi sângerează, după un duel cu Dumfries. Mijlocașul român a fost lovit în urma unui duel cu fotbalistul lui Inter.
Min 1: A început meciul.
Update: Imnul României se aude la Munchen.
Echipele de start:
România (4-3-3): Niță - Rațiu, Drăgușin, Burcă, Mogoș - M. Marin - Man, R. Marin, Stanciu, Hagi - Drăguș
Rezerve: Moldovan, Târnovanu - Rus, Nedelcearu, Alibec, Cicâldău, Pușcaș, Mihăilă, Olaru, Sorescu, Racovițan, Bîrligea, Șut
Selecționer: Edi Iordănescu
Olanda (4-3-3): Verbruggen - Dumfries, De Vrij, Van Dijk, Ake - Schouten, Simons, Reijnders - Bergwijn, Memphis Depya, Gakpo
Rezerve: Bijlow, Flekken, Blind, Brobbey, De Ligt, Frimpong, Geetruida, Maatsen, Malen, Van de Ven, Veerman, Weghorst, Wijnaldum, Zirkzee
Selecționer: Ronald Koeman
UPDATE 09:10: Presa britanică a spus cu ce scor se va termina România – Olanda: “Victorie ușoară!”
UPDATE 08:00: Mesajul naționalei României, în dimineața meciului cu Olanda
UPDATE 07:40: Mircea Lucescu, mai optimist ca niciodată: ”România ar putea fi surpriza frumoasă la Euro 2024”
UPDATE 18:30: Starul naționalei Olandei a menționat trei jucători ai României la conferința de presă
UPDATE 18:00: Ce a spus Ronald Koeman despre România, înaintea meciului din optimile EURO 2024: ”Foarte serios!”
Duelul pentru sferturi cu Olanda este programat pe Allianz Arena din Munchen, acolo unde România a făcut spectacol în prima etapă, când a învins-o categoric pe Ucraina, scor 3-0.
O victorie în partida de marți ar aduce în sferturile de finală ale Campionatului European o confruntare cu învingătoarea din meciul dintre Austria și Turcia.
"Tricolorii" s-au calificat în optimile turneului final din Germania din postura de câştigători ai Grupei E. Olanda s-a clasat pe locul al treilea în Grupa D.
România a trecut pentru a doua oară de faza grupelor la EURO, după ediţia din 2000, însă acum a reuşit să termine pe primul loc.
UPDATE 13:00: Au bătut palma! Dennis Man a acceptat oferta, din cantonamentul naționalei, chiar în ziua meciului cu Olanda
UPDATE 13:30: Cum s-au relaxat ”Tricolorii” în ziua meciului România – Olanda
România - Olanda LIVE TEXT, la EURO 2024 | Cum stăm la duelurile directe
Aceasta va fi cea de-a 15-a confruntare dintre România și Olanda, iar cifrele sunt clar de partea adversarei noastre: 14 meciuri, o victorie România, 3 remize și 10 succese pentru "Portocala mecanică".
"Tricolorii" au înscris doar de 3 ori în cele 14 dueluri de până acum cu Olanda și au scos mingea din plasă de 29 de ori.
Ultimul duel a avut loc la București, pe 14 noiembrie 2017, un meci amical încheiat cu victoria Olandei, scor 3-0, după reușitele lui Memphis Depay (47), Ryan Babel (56) și Luuk de Jong (81).
Olanda a câștigat ultimele 4 partide cu România, în care a marcat 13 goluri și a primit unul singur. Seria a început la EURO 2008, când naționala lui Marco van Basten a învins trupa condusă pe atunci de Victor Pițurcă, scor 2-0 (Klaas-Jan Huntelaar '54 și Robin van Persie '87).
Singurul succes al României în fața Olandei datează din preliminariile pentru EURO 2008. "Tricolorii" lui Victor Pițurcă se impuneau la limită, la Constanța, scor 1-0, în martie 2007, grație reușitei lui Dorin Goian (71). România a câștigat atunci Grupa G, la 3 puncte distanță de Olanda.
România - Olanda LIVE TEXT, la EURO 2024 | Supercomputerul Opta a făcut predicția
Olanda este cotată cu prima şansă la victorie în meciul cu România, din optimile de finală ale Campionatului European 2024, conform supercomputerului Opta.
În ciuda faptului că este un duel între o câștigătoare de grupă (România) și o formație care a încheiat pe locul 3 (Olanda), "Portocala mecanică" este mare favorită în această confruntare.
Supercomputerul Opta îi dă naționalei lui Roneld Koeman 62,8% șanse de victorie în 90 de minute.
România a câștigat în timpul regulamentar în 15,3% dintre simulările făcute de Supercomputerul Opta, în timp ce în 21,9% dintre cazuri partida s-a încheiat la egalitate.
De asemenea, predicția Supercomputerului Opta este că Olanda se va califica în sferturi în proporție de 67,6%. De cealaltă parte, "Tricolorii" au 32,4% șanse de a ajunge în următoarea fază a turneului final din Germania.
România - Olanda LIVE TEXT, la EURO 2024 | Edi Iordănescu : "Tot ce am cucerit până acum am cucerit cu realism: da, Olanda e favorită!"
Selecţionerul României, Edi Iordănescu, a transmis un mesaj, prin intermediul site-ului oficial al FRF, în care a afirmat că Olanda, adversara din optimile de finală ale EURO 2024, este favorită şi a subliniat că pentru a obţine calificarea jucătorii săi trebuie să dea dovadă de unitate în fiecare secundă şi sacrificiu total.
"În mod cert ne aflăm în faţa celei mai mari provocări din parcursul nostru împreună. O spune istoricul duelurilor cu Olanda, o spun valorile individuale ale adversarului, experienţa lui uriaşă în astfel de contexte la acest nivel. Tot ce am cucerit până acum am cucerit cu realism: da, Olanda e favorită. Iar tot ce am cucerit până acum am cucerit prin unitate, ambiţie şi sacrificiu.
Acum e nevoie de unitate în fiecare secundă, ambiţie fără precedent şi sacrificiu total într-o singură direcţie. Dacă înaintea fiecărui meci de la EURO am spus că băieţii sunt pregătiţi, acum spun că sunt pregătiţi, dar e nevoie şi de un răspuns din partea lor pe care nu pot să-l ofer decât după meci. Un răspuns pe care nimeni nu ni-l poate oferi acum în afară de ei: cât de tare ne dorim mai mult?", a afirmat Iordănescu.
"Ceea ce am obţinut până acum nu e deloc puţin. Dar cei care îşi iau soarta în propriile mâini, ca bărbaţi adevăraţi, sunt cei care nu se mulţumesc nici cu mult, nici cu puţin. Sunt cei care vor tot! Când milioane de români cântă în acelaşi timp cu jucătorii imnul nostru, e un vers care azi contează mai mult ca oricând pentru noi: 'Acum ori niciodată, croieşte-ţi altă soarte'.
E un meci de acum ori niciodată, acesta e adevărul. Cu care te întâlneşti o dată în viaţă. Iar dacă grupul va reacţiona după chipul în care a fost construit şi a performat, atunci îşi va croi cu adevărat o soartă. Un destin", a mai spus Edi Iordănescu.
România - Olanda LIVE TEXT, la EURO 2024 | Echipele probabile:
- România: Niță - Rațiu, Drăgușin, Burcă, Mogoș - M. Marin - Man, R. Marin, Stanciu, Mihăilă - Drăguș
- Selecționer: Edi Iordănescu
- Olanda: Verbruggen - Dumfries, De Vrij, Van Dijk, Ake - Schouten, Simons, Reijnders - Frimpong, Depay, Gakpo
- Selecționer: Ronald Koeman
România - Olanda LIVE TEXT, la EURO 2024 | Ce scrie site-ul UEFA
Galerie Foto
UEFA a analizat cele 16 echipe calificate în faza optimilor de finală, iar despre ”Tricolorii” antrenați de Edi Iordănescu a scris că au misiunea de egala performanța de la EURO 2000.
”România a ajuns în faza eliminatorie a unui EURO pentru prima dată în 24 de ani și a făcut acest lucru cu stil, câștigând Grupa E. Victoria lor cu 3-0 asupra Ucrainei a fost un punct culminant, echipa lui Edward Iordănescu punând în scenă un spectacol ofensiv, în fața fanilor lor minunați din Munchen.
Sarcina lor acum este să imite sau chiar să meargă mai bine decât faimoasa echipă de la EURO 2000, care a ajuns în sferturile de finală înainte de a fi învinsă de Italia”, au scris cei de la UEFA despre echipa națională a României.
Tabloul optimilor de la EURO 2024
Etichete: romania , olanda , romania - olanda , romania olanda live text , optimi euro 2024 , program euro 2024 , meciuri euro 2024 , romania-olanda euro 2024
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...