dragusin
Radu Drăgușin a primit un mesaj de două cuvinte din partea FRF, după ce s-a operat
Fans of Romania seen during UEFA EURO, EM, Europameisterschaft,Fussball 2024 Round of 16 game between national teams of
Interes mare pentru prima deplasare a României, din drumul spre Mondial! Câte bilete mai sunt disponibile
buzau1
Foto Cum arată gazonul stadionului de la Buzău cu mai puțin de 3 ore înainte de Gloria - FCSB
Digi Sport 1 Live
Acum
Live Stirile Digi Sport

Foto România - Olanda 0-3. Gakpo și Malen au încheiat aventura ”Tricolorilor” la EURO 2024

articol scris de Digi Sport
02.07.2024, 20:50

România a fost învinsă de Olanda, scor 0-3, în optimi la EURO 2024, iar băieții antrenați de Edi Iordănescu au părăsit competiția din Germania.

Romania v Netherlands - UEFA Euro 2024 - Round of 16 - Munich Football Arena
Partida dintre România și Olanda, de la EURO 2024 / Foto: Profimedia
  • SuperLiga: Poli Iași - CFR Cluj, duminică, 16:00, DGS 1

  • SuperLiga: Gloria Buzău - FCSB, duminică, 20:45, DGS 1

România - Olanda 0-3. Mulțumim, ”Tricolori”!

Galerie Foto

România a început extrem de bine meciul și a avut primele ocazii, însă olandezii au reușit să deschidă scorul la chiar prima situație importantă a lor, prin Gakpo. La pauză s-a intrat cu scorul de 1-0 pentru naționala lui Ronald Koeman, iar băieții pregătiți de Edi Iordănescu au încercat să restabilească egalitatea, însă, din păcate, nu și-au mai creat nicio șansă importantă.

Donyell Malen a fost introdus la pauza meciului, iar schimbarea s-a dovedit una extrem de inspirată, întrucât olandezul a punctat de două ori (83 și 90+3) și a stabilit rezultatul final.

În sferturi, ”Portocala Mecanică” va întâlni câștigătoarea duelului Austria - Turcia.


Min. 90+4: Final de meci. Olanda s-a impus cu scorul de 3-0, iar aventura României la EURO 2024 s-a terminat în optimi! Totuși, scorul de pe tabelă nu a reflectat diferența din teren.

Min. 90+3: Malen a mai punctat o dată și a făcut ”dubla”. 

Min. 90: De la margine au fost arătate patru minute de prelungire.

Min. 88: Darius Olaru a fost introdus în locul lui Nicolae Stanciu.

Min. 83: Olandezii au dus scorul la 2-0 prin Malen, după o greșeală în apărarea noastră.

Min. 81: Nicolae Stanciu a văzut cartonașul galben pentru proteste. 

Min. 80: Ocazie Olanda! Gakpo a șutat din interiorul careului, dar Racovițan a reușit să respingă în corner.

Min. 78: Denzel Dumfries a văzut cartonașul galben pentru tragere de timp.

Min. 73: Ocazie uriașă pentru Olanda! Din 6 metri, Veerman a trimis milimetric pe lângă bara din stânga porții lui Niță.

Min. 71: Triplă schimbare efectuată de Edi Iordănescu! Au intrat Alibec, Mihăilă și Cicâldău, iar de pe teren au ieșit Drăguș, Ianis Hagi și Marius Marin!

Min. 68: Ocazie pentru Olanda! Depay a trimis pe sub zid, din lovitură liberă, însă balonul a trecut puțin pe lângă bară.

Min. 67: Cartonaș galben pentru Marius Marin, după ce l-a faultat pe Xavi Simons în marginea careului. Românul nu va putea juca în sferturi, în cazul în care România se va califica.

Min. 64: Gol anulat pentru Olanda! Gakpo a trimis mingea în poartă, însă acesta s-a aflat în poziție de ofsaid în momentul în care a primit mingea de la Mallen.

Min. 62: Ce paradă a reușit Niță!!! Portarul român a respins șutul lui Gakpo.

Min. 58: Van Dijk a lovit cu capul o centrare venită din corner, însă a lovit doar bara.

Min. 57: Reijnders a șutat din afara careului, însă pe lângă poartă.

Min. 54: Dumfries a cerut penalty, după ce a fost ținut ușor de Ianis Hagi, însă arbitrul a lăsat jocul să continue.

Min. 53: Emoții mari pentru Români! Depay a fost foarte aproape de a înscrie după o bâlbâială în careul nostru, dar Niță a reușit să prindă mingea în cele din urmă.

Min. 49: Reijnders a avut o pătrundere spectaculoasă, dar Racovițan a blocat excelent șutul.

Min. 48: Nicolae Stanciu a centrat din lovitură liberă, dar Verbruggen a respins și a îndepărtat pericolul.

A început repriza a doua! Mallen a intrat în locul lui Bergwijn.

Pauză! ”Portocala Mecanică” conduce la pauză cu scorul de 1-0.

WhatsApp Image 2024-07-02 at 19.50.49
Statisticile de la pauza meciului România - Olanda / Foto: Sofa Score - Digi Sport

Min. 45+1: Ocazie România! Drăguș a șutat din afara careului, dar doar în brațele lui Verbruggen.

Min. 43: Ocazie Olanda! Racovițan a pierdut un duel cu Dumfries, iar mingea a ajuns ulterior la Xavi Simons, care a șutat puțin pe lângă.

Min. 42: Depay a încercat să înscrie direct din corner, însă a trimis mult pe lângă.

Min. 37: Mogoș a avut nevoie de schimbare, iar în locul său a fost introdus Racovițan. Andrei Burcă a fost trimis pe postul de fundaș stânga.

Min. 34: Vasile Mogoș nu poate continua și va fi schimbat cu Racovițan.

Min. 32: Dumfries are o intrare extrem de dură la Vasile Mogoș, care s-a prăbușit pe teren. Fundașul și-a prezentat scuzele, dar apărătorul român a fost tamponat violent.

Min. 27: Radu Drăgușin are o intervenție excelentă la acțiunea ofensivă a olandezilor cu Depay în prim-plan.

Min. 20: Gol Olanda! Gakpo a deschis scorul, după ce l-a depășit pe Andrei Rațiu și a șutat la colțul scurt.

Min. 14: Ce ocazie pentru România!!! Dennis Man a avut o incursiune în marginea careului, însă a șutat milimetric peste poartă.

Min. 11: Simons l-a căutat pe Depay cu o pasă în careu, dar Niță a avut o intervenție excepțională. Ulterior, de la margine a fost semnalizată poziția de ofsaid.

Min. 6: Xavi Simons a trimis un șut către poarta lui Niță, dar acesta intervine fără probleme.

Min. 3: Meciul a fost întrerupt. Ianis Hagi sângerează, după un duel cu Dumfries. Mijlocașul român a fost lovit în urma unui duel cu fotbalistul lui Inter.

Min 1: A început meciul.

Update: Imnul României se aude la Munchen.


Echipele de start:

România (4-3-3): Niță - Rațiu, Drăgușin, Burcă, Mogoș - M. Marin - Man, R. Marin, Stanciu, Hagi - Drăguș

Rezerve: Moldovan, Târnovanu - Rus, Nedelcearu, Alibec, Cicâldău, Pușcaș, Mihăilă, Olaru, Sorescu, Racovițan, Bîrligea, Șut

Selecționer: Edi Iordănescu

Olanda (4-3-3): Verbruggen - Dumfries, De Vrij, Van Dijk, Ake - Schouten, Simons, Reijnders - Bergwijn, Memphis Depya, Gakpo

Rezerve: Bijlow, Flekken, Blind, Brobbey, De Ligt, Frimpong, Geetruida, Maatsen, Malen, Van de Ven, Veerman, Weghorst, Wijnaldum, Zirkzee

Selecționer: Ronald Koeman


UPDATE 09:10: Presa britanică a spus cu ce scor se va termina România – Olanda: “Victorie ușoară!”

UPDATE 08:00: Mesajul naționalei României, în dimineața meciului cu Olanda

UPDATE 07:40: Mircea Lucescu, mai optimist ca niciodată: ”România ar putea fi surpriza frumoasă la Euro 2024”

UPDATE 18:30: Starul naționalei Olandei a menționat trei jucători ai României la conferința de presă

UPDATE 18:00: Ce a spus Ronald Koeman despre România, înaintea meciului din optimile EURO 2024: ”Foarte serios!”

Duelul pentru sferturi cu Olanda este programat pe Allianz Arena din Munchen, acolo unde România a făcut spectacol în prima etapă, când a învins-o categoric pe Ucraina, scor 3-0.

O victorie în partida de marți ar aduce în sferturile de finală ale Campionatului European o confruntare cu învingătoarea din meciul dintre Austria și Turcia.

"Tricolorii" s-au calificat în optimile turneului final din Germania din postura de câştigători ai Grupei E. Olanda s-a clasat pe locul al treilea în Grupa D.

România a trecut pentru a doua oară de faza grupelor la EURO, după ediţia din 2000, însă acum a reuşit să termine pe primul loc.

UPDATE 13:00: Au bătut palma! Dennis Man a acceptat oferta, din cantonamentul naționalei, chiar în ziua meciului cu Olanda

UPDATE 13:30: Cum s-au relaxat ”Tricolorii” în ziua meciului România – Olanda

România - Olanda LIVE TEXT, la EURO 2024 | Cum stăm la duelurile directe

Aceasta va fi cea de-a 15-a confruntare dintre România și Olanda, iar cifrele sunt clar de partea adversarei noastre: 14 meciuri, o victorie România, 3 remize și 10 succese pentru "Portocala mecanică".

"Tricolorii" au înscris doar de 3 ori în cele 14 dueluri de până acum cu Olanda și au scos mingea din plasă de 29 de ori.

Ultimul duel a avut loc la București, pe 14 noiembrie 2017, un meci amical încheiat cu victoria Olandei, scor 3-0, după reușitele lui Memphis Depay (47), Ryan Babel (56) și Luuk de Jong (81).

Olanda a câștigat ultimele 4 partide cu România, în care a marcat 13 goluri și a primit unul singur. Seria a început la EURO 2008, când naționala lui Marco van Basten a învins trupa condusă pe atunci de Victor Pițurcă, scor 2-0 (Klaas-Jan Huntelaar '54 și Robin van Persie '87).

Singurul succes al României în fața Olandei datează din preliminariile pentru EURO 2008. "Tricolorii" lui Victor Pițurcă se impuneau la limită, la Constanța, scor 1-0, în martie 2007, grație reușitei lui Dorin Goian (71). România a câștigat atunci Grupa G, la 3 puncte distanță de Olanda.

România - Olanda LIVE TEXT, la EURO 2024 | Supercomputerul Opta a făcut predicția

Olanda este cotată cu prima şansă la victorie în meciul cu România, din optimile de finală ale Campionatului European 2024, conform supercomputerului Opta.

În ciuda faptului că este un duel între o câștigătoare de grupă (România) și o formație care a încheiat pe locul 3 (Olanda), "Portocala mecanică" este mare favorită în această confruntare.

Supercomputerul Opta îi dă naționalei lui Roneld Koeman 62,8% șanse de victorie în 90 de minute. 

România a câștigat în timpul regulamentar în 15,3% dintre simulările făcute de Supercomputerul Opta, în timp ce în 21,9% dintre cazuri partida s-a încheiat la egalitate.

De asemenea, predicția Supercomputerului Opta este că Olanda se va califica în sferturi în proporție de 67,6%. De cealaltă parte, "Tricolorii" au 32,4% șanse de a ajunge în următoarea fază a turneului final din Germania.

România - Olanda LIVE TEXT, la EURO 2024 | Edi Iordănescu : "Tot ce am cucerit până acum am cucerit cu realism: da, Olanda e favorită!"

Selecţionerul României, Edi Iordănescu, a transmis un mesaj, prin intermediul site-ului oficial al FRF, în care a afirmat că Olanda, adversara din optimile de finală ale EURO 2024, este favorită şi a subliniat că pentru a obţine calificarea jucătorii săi trebuie să dea dovadă de unitate în fiecare secundă şi sacrificiu total.

"În mod cert ne aflăm în faţa celei mai mari provocări din parcursul nostru împreună. O spune istoricul duelurilor cu Olanda, o spun valorile individuale ale adversarului, experienţa lui uriaşă în astfel de contexte la acest nivel. Tot ce am cucerit până acum am cucerit cu realism: da, Olanda e favorită. Iar tot ce am cucerit până acum am cucerit prin unitate, ambiţie şi sacrificiu.

Acum e nevoie de unitate în fiecare secundă, ambiţie fără precedent şi sacrificiu total într-o singură direcţie. Dacă înaintea fiecărui meci de la EURO am spus că băieţii sunt pregătiţi, acum spun că sunt pregătiţi, dar e nevoie şi de un răspuns din partea lor pe care nu pot să-l ofer decât după meci. Un răspuns pe care nimeni nu ni-l poate oferi acum în afară de ei: cât de tare ne dorim mai mult?", a afirmat Iordănescu.

"Ceea ce am obţinut până acum nu e deloc puţin. Dar cei care îşi iau soarta în propriile mâini, ca bărbaţi adevăraţi, sunt cei care nu se mulţumesc nici cu mult, nici cu puţin. Sunt cei care vor tot! Când milioane de români cântă în acelaşi timp cu jucătorii imnul nostru, e un vers care azi contează mai mult ca oricând pentru noi: 'Acum ori niciodată, croieşte-ţi altă soarte'.

E un meci de acum ori niciodată, acesta e adevărul. Cu care te întâlneşti o dată în viaţă. Iar dacă grupul va reacţiona după chipul în care a fost construit şi a performat, atunci îşi va croi cu adevărat o soartă. Un destin", a mai spus Edi Iordănescu.

România - Olanda LIVE TEXT, la EURO 2024 | Echipele probabile:

  • România: Niță - Rațiu, Drăgușin, Burcă, Mogoș - M. Marin - Man, R. Marin, Stanciu, Mihăilă - Drăguș
  • Selecționer: Edi Iordănescu
  • Olanda: Verbruggen - Dumfries, De Vrij, Van Dijk, Ake - Schouten, Simons, Reijnders - Frimpong, Depay, Gakpo
  • Selecționer: Ronald Koeman

România - Olanda LIVE TEXT, la EURO 2024 |  Ce scrie site-ul UEFA

Galerie Foto

UEFA a analizat cele 16 echipe calificate în faza optimilor de finală, iar despre ”Tricolorii” antrenați de Edi Iordănescu a scris că au misiunea de egala performanța de la EURO 2000.

”România a ajuns în faza eliminatorie a unui EURO pentru prima dată în 24 de ani și a făcut acest lucru cu stil, câștigând Grupa E. Victoria lor cu 3-0 asupra Ucrainei a fost un punct culminant, echipa lui Edward Iordănescu punând în scenă un spectacol ofensiv, în fața fanilor lor minunați din Munchen.

Sarcina lor acum este să imite sau chiar să meargă mai bine decât faimoasa echipă de la EURO 2000, care a ajuns în sferturile de finală înainte de a fi învinsă de Italia”, au scris cei de la UEFA despre echipa națională a României.

Tabloul optimilor de la EURO 2024

tablouoptimieuro2024
Tabloul optimilor de la EURO 2024, la 1 iulie / Foto: Sofascore

Etichete: romania , olanda , romania - olanda , romania olanda live text , optimi euro 2024 , program euro 2024 , meciuri euro 2024 , romania-olanda euro 2024


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Prima apariție a lui Iohannis după demisie. Unde a fost văzut fostul președinte
Prima apariție a lui Iohannis după demisie. Unde a fost văzut fostul președinte

Klaus Iohannis și-a făcut prima apariție în spațiul public după ce și-a dat demisia din funcția de...

Descarcă aplicația Digi24

Sondajul zilei

Top articole
florinel coman cagliari
Italienii s-au convins de Florinel Coman, după Atalanta - Cagliari

Nici nu vrea să audă! Decizia luată de Simona Halep, la mai puțin de două săptămâni de la retragerea din tenis
WTA 250: Transylvania Open Feb 3 - Feb 9, 2025
Reacția lui Dan Petrescu, după ce Răzvan Lucescu a spus că FCSB a obținut o "victorie falsă" cu PAOK
dan
Lovitură de proporții: acord cu Xabi Alonso
Bayer 04 Leverkusen v FC Bayern München - Bundesliga
Procesul "sărutului forţat" s-a încheiat. Procurorii au cerut doi ani și jumătate de închisoare
Spain v England - FIFA Women's World Cup 2023 - Final - Stadium Australia
Recomandările redacției
buzau1
Foto Cum arată gazonul stadionului de la Buzău cu mai puțin de 3 ore înainte de Gloria - FCSB

Foto E gata! Se demolează vechiul stadion și se va construi o ”bijuterie” de 135.000.000€ în România
stadion timisoara
N-a mai rezistat! Șumudică i-a răspuns lui Chipciu, după discursul care a făcut înconjurul României
Marius Sumudica, the new coach of Rapid Bucharest, Bucharest, Romania - 21 Aug 2024
Video Poli Iași - CFR Cluj 1-1. Pas greșit făcut de trupa lui Dan Petrescu! Gazdele au jucat mai mult de o oră în 10 oameni
cfr
Citește și
România a fost învinsă drastic de Portugalia, dar va juca în semifinale la Rugby Europe Championship 2025
RUGBY: ROMANIA - PORTUGALIA, RUGBY EUROPE MEN'S CHAMPIONSHIP 2025 (15.02.2025)
El este înlocuitorul lui Radu Drăgușin la echipa națională: ”E cel mai în formă”
radudragusin5_1739285609_3565708591872756666_336927031
„Sunt tatuată pe 90% din corp. Lumea mă judecă, dar asta nu mă face o mamă rea”. A fost dată afară din restaurante din cauza tatuajelor
„Sunt tatuată pe 90% din corp. Lumea mă judecă, dar asta nu mă face o mamă rea”. A fost dată afară din restaurante din cauza tatuajelor
FCSB, schimbări masive după meciul de la Salonic: 8 titulari odihniți! Cum arată primul 11 al campioanei la Buzău
FCSB, schimbări masive după meciul de la Salonic: 8 titulari odihniți! Cum arată primul 11 al campioanei la Buzău
„Ce faci, mă?!”. Florin Tănase, reacție nervoasă la adresa unui suporter care voia să facă o poză cu el
„Ce faci, mă?!”. Florin Tănase, reacție nervoasă la adresa unui suporter care voia să facă o poză cu el
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3 milioane de like-uri s-au strâns în timp record
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3 milioane de like-uri s-au strâns în timp record
Antonia, strălucitoare și elegantă într-o rochie transparentă prin care i se întrezărește lenjeria. Etalon de senzualitate și încredere
Antonia, strălucitoare și elegantă într-o rochie transparentă prin care i se întrezărește lenjeria. Etalon de senzualitate și încredere
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să aducă „iarna globală". Câți ani are la dispoziție omenirea pentru a se pregăti
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să aducă „iarna globală". Câți ani are la dispoziție omenirea pentru a se pregăti
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Kosovarii au reacționat, după decizia luată de TAS împotriva României: ”O lovitură”
Amir Rrahmani, R�zvan Marin si Florent Hadergjonaj intr-o disputa din meciul de fotbal dintre Romania si Kosovo, contan
„A avut momente de declin. Este ceva psihologic”. Antrenorul lui Dennis Man, anunț despre jucătorul român
„A avut momente de declin. Este ceva psihologic”. Antrenorul lui Dennis Man, anunț despre jucătorul român
Kosovarii au reacționat, după decizia luată de TAS împotriva României: ”O lovitură”
Amir Rrahmani, R�zvan Marin si Florent Hadergjonaj intr-o disputa din meciul de fotbal dintre Romania si Kosovo, contan

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ProFm
Antonia, strălucitoare și elegantă într-o rochie transparentă prin care i se întrezărește lenjeria. Etalon de senzualitate și încredere
Antonia, strălucitoare și elegantă într-o rochie transparentă prin care i se întrezărește lenjeria. Etalon de senzualitate și încredere
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele surprinzătoare ale dietei extreme
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele surprinzătoare ale dietei extreme
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik Tok
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik Tok