România, neînvinsă în confruntările cu Finlanda. Scorul record stabilit de “tricolori”
articol scris de Digi Sport11.06.2022, 17:32
Echipa națională a României joacă sâmbătă cel de-al treilea meci din grupa B3 a Ligii Națiunilor, ediția 2022-2023.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
- Confuntarea România – Finlanda este programată pe stadionul “Rapid-Giulești”, de la ora 21:45, și poate fi urmărită în format LIVE TEXT pe digisport.ro.
România caută prima victorie în Liga Națiunilor 2022-2023
România nu a reușit să acumuleze vreun punct după primele două meciuri din Liga Națiunilor (cu Muntenegru și Bosnia & Herțegovina) și are golaveraj 0-3.
“Tricolorii” pregătiți de către Edi Iordănescu întâlnesc liderul grupei. Finlanda are patru puncte, la egalitate cu Bosnia și Herțegovina.
FRF anunță că România este neînvinsă în confruntările cu Finlanda. Am jucat de 11 ori împotriva nordicilor: ne-am impus de opt ori, iar trei partide s-au încheiat la egalitate.
Ultimul duel a avut loc în 2018, la Ploiești, când România a câștigat cu 2-0. Au înscris Cristi Manea și Ciprian Deac. Niciunul nu se află în lotul României pentru partida din această seară.
Finlanda este un oponent intrat în istoria echipei naționale a României. Cel mai mare scor la care am câștigat s-a înregistrat împotriva finlandezilor, în 1973: 9-0, la București. Golurile au fost reușite de I. Dumitru, Marcu (2), M. Sandu (2), Dumitrache (2), Pantea, D. Georgescu.
România - Finlanda, LIVE TEXT, 21:45. Echipele probabile
- România: Niță - Rațiu, Chiricheș, Burcă, Bancu - Olaru, Marius Marin, Cicâldău - Hanca, Pușcaș, Octavian Popescu.
- Finlanda: Hradecky - Alho, L. Vaisanen, Ivanov, O'Shaughnessy, Uronen - Lod, Schuller, Kamara - Pukki, Pohjanpalo.
Etichete: romania , finlanda , romania finlanda , liga natiunilor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...