Exclusiv Revine! Prima veste excelentă venită din Germania, la scurt timp după sosirea naționalei României
articol scris de Digi Sport11.06.2024, 10:04
Pe 10 iunie, cu o săptămână înainte de primul meci de la EURO 2024, delegația României a ajuns în Germania.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
- EURO 2024 începe pe 14 iunie, iar finala competiției va avea loc pe 14 iulie
Denis Alibec intră în programul normal al naționalei României și va fi 100% apt la ora meciului cu Ucraina
Înaintea debutului la EURO 2024, staff-ul naționalei a recuperat 3 dintre accidentați, iar acum și cel de-al 4-lea va intra în programul normal de pregătire al echipei.
Andrei Burcă, Adrian Rus și Răzvan Marin au fost prezenți la ultimul antrenament al echipei naționale dinaintea plecării în Germania.
Deși nu au făcut un antrenament cu o intensitate ridicată, cei trei jucători vor fi apți până la ora jocului cu Ucraina.
Denis Alibec s-a pregătit separat până acum, însă de azi va intra în programul normal al naționalei. El va fi 100% apt de joc la ora meciului cu Ucraina (luni, 17 iunie, ora 16:00).
Primul antrenament al echipei naționale a României în Germania este programat marți, de la ora 11:30 (ora României).
Naționala României a ajuns în Germania. FOTO Mesajele cu care au fost întâmpinați "Tricolorii"
Galerie Foto
Îmbrăcați lejer, în tricouri albe cu mânecă scurtă, pantaloni gri casual și pantofi sport albi, "Tricolorii" au aterizat în Germania în jurul orei 20:30 (ora României).
Ei vor fi cazați pe perioada EURO 2024 în Bavaria, la Wurzburg, un oraș de aproximativ 130.000 de locuitori, la hotel Melchior Park, informează site-ul oficial al FRF.
La baza de pregătire, staff-ul și jucătorii au fost așteptați cu un mesaj în română (FOTO în galeria de mai jos): ”E cel mai frumos moment din ultimii 8 ani al naționalei și cea mai frumoasă poveste pentru fiecare dintre noi. Suntem România și suntem la EURO”.
Galerie Foto
România la EURO 2024 | Naționala a ales baza de pregătire de la Wurzburg
Galerie Foto
Selecționerul a considerat că cea mai bună variantă pentru echipa națională a României este baza de pregătire de la Würzburg, un oraș aflat la 115 kilometri de Frankfurt, 270 de kilometri de Munich și 300 kilometri de Koln.
Pe lângă condițiile oferite de hotel și stadionul de antrenament, precum și faptul că "Tricolorii" se vor putea pregăti într-o zonă liniștită a Germaniei, un alt criteriu important a fost modalitatea de transport disponibilă pentru deplasarea în orașele unde se vor juca partidele.
Gara din Würzburg are linie de tren rapid directă către toate cele 3 orașe unde tricolorii vor evolua și se află la 4 kilometri de hotel. În Würzburg sunt aproape 1.500 de români rezidenți, se mai arată pe site-ul FRF.
Lotul final al României pentru EURO 2024
PORTARI
Florin NIȚĂ (Gaziantep | Turcia, 21/0), Horațiu MOLDOVAN (Atletico Madrid | Spania, 11/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 1/0);
FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 17/1), Vasile MOGOȘ (CFR Cluj, 7/0), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 17/0), Bogdan RACOVIȚAN (Rakow | Polonia, 2/0), Adrian RUS (Pafos | Cipru, 20/1), Ionuț NEDELCEARU (Palermo | Italia, 27/2), Andrei BURCĂ (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 27/1), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 35/2);
MIJLOCAȘI
Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 17/0), Marius MARIN (Pisa | Italia, 18/0), Alexandru CICÂLDĂU (Konyaspor | Turcia, 37/4), Răzvan MARIN (Empoli | Italia, 55/3), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 70/14), Adrian ȘUT (FCSB, 2/0), Darius OLARU (FCSB, 18/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 24/7), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 21/4), Ianis HAGI (Deportivo Alaves | Spania, 35/5), Florinel COMAN (FCSB, 15/1);
ATACANȚI
Denis DRĂGUȘ (Gaziantep | Turcia, 11/2), George PUȘCAȘ (Bari | Italia, 42/11), Denis ALIBEC (Muaither | Qatar, 37/5), Daniel BÎRLIGEA (CFR Cluj, 2/0).
Programul din Grupa României de la EURO
- 17 iunie, ora 16:00 ROMÂNIA - Ucraina, Munchen
- 17 iunie, ora 19:00 Belgia - Slovacia, Frankfurt
- 22 iunie, ora 16:00 Slovacia - Ucraina, Dusseldorf
- 22 iunie, ora 22:00 Belgia - ROMÂNIA, Koln
- 26 iunie, ora 19:00 Slovacia - ROMÂNIA, Frankfurt
- 26 iunie, ora 19:00 Belgia - Ucraina, Stuttgart
Etichete: romania , antrenamente , denis alibec , edi iordanescu , jucatori romania , euro 2024 , lot romania euro 2024
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...